Cât de mare este șpaga la porțile României?

Unul dintre cititorii
ediției on-line a ziarului "Cuget Liber" a adus în discuție un fenomen deosebit de grav, întâlnit în porturile maritime românești: ciubucăreala practicată de reprezentanții autorităților, atunci când se află în inspecție la bordul navelor.
Comentând articolul "La ce ne folosește un port mare și gol?", publicat în data de 19 martie, un cititor care a recurs la pseudonimul Navlo face urmă-toarele afirmații: "Este foarte corect articolul, dar una din principalele probleme reclamate de armatori este șpaga imensă care trebuie dată în porturile românești. Dacă, până acum, cele ucrainene erau în topul șpăgii din Marea Neagră, românii au trecut în față. Merită să investigați toată fauna care se perindă la un vapor, cerând șpagă (de la cartoane de țigări, la mii de euro), încă de la venirea navei - nu pleacă nimeni de la controlul inițial nemâncat, nebăut și fără șpagă și apoi urmează toate controalele de pe timpul operării: ale căpităniei, începând cu ofițerii de căpitănie, cu biroul de poluare și cu regina șpăgii, Port State Controlul, și chiar de la unii operatori, al căror personal cerșește ca "treaba să fie mai bună". Este greu de înțeles de ce acești oameni se gândesc numai la clipa când cer și iau șpaga și nu la faptul că își vor pierde locurile de muncă din cauza traficului tot mai scăzut, lăsând la o parte faima care ni se duce în toată Europa! Orice armator este pregătit pentru un protocol oricând și dau cu mai multă sau mai puțină plăcere, dar nu la nivelul de japcă, așa cum se practică la noi!"
Este ușor de ghicit că afirmațiile de mai sus aparțin unui navigator, care a avut posi-bilitatea să cunoască felul cum se comportă autoritățile din diferite porturi ale lumii.
Nu este primul semnal pe această temă primit la redacție. Un alt cititor, ofițer mecanic, ne-a relatat despre "metoda șervețelului", practicată de către cei ce vin în inspecție la nave.
"Ciubucăreala în portul Constanța - a afirmat navigatorul - a devenit o rutină, o cutumă. Mulți dintre armatori și comandanți o acceptă din diverse motive, nu întotdeauna pentru că ar avea ceva de obținut în schimb. Interesantă mi se pare forma pe care a îmbrăcat-o această practică pe unele nave. Imediat ce vaporul a acostat, începe pelerinajul autorităților la bord. Drumul celor veniți în inspecție trece obligatoriu prin careu (sala în care se adună ofițerii), la un protocol. Pe masă, lângă farfurioare și pahare, se află și câteva șervețele, în care sunt împăturite una-două bancnote. Fiind îmbarcat pe nava unei companii turcești, care a încărcat în mai multe rânduri fier vechi, în portul Constanța, am asistat de câteva ori la asemenea scene penibile. Îmi dau seama că numai mie mi se păreau astfel. În schimb, cei veniți în inspecție palmau șervețelul cu ciubuc fără nicio jenă. Parcă erau chelneri. Mai târziu, auzind comentariile ofițerilor turci, mi-a crăpat obrazul de rușine."
Ce rol are ciubucăreala în relațiile dintre armatori și reprezentanții autorităților din porturi? Este aceasta o modalitate de a dobândi bunăvoința celor veniți în inspecție, de a-i motiva să închidă ochii la abaterile de la lege?
Îmi aduc aminte că, prin anii ’90, când încă mai aveam flotă națională, bare-boat-iștii români se plângeau de concurența făcută de navele străine. Cu concursul autorităților din portul Constanța, hârburile plutitoare, care arborau pavilioane turcești, libaneze ori siriene, reușiseră să-i scoată de pe piața românească. Nave aflate sub standardele tehnice internaționale, care nu erau primite în porturile occidentale, intrau fără probleme în portul Constanța. Autoritățile române aveau o motivație stupefiantă pentru miopia lor, susținând că România nu își poate permite să fie exigentă în materie de siguranță a navigației, pentru că ar pierde o mare parte din trafic. Adevărata explicație a atitudinii îngăduitoare era, însă, cu totul alta și nu avea nicio legătură cu interesul național.
Comentariile primite de la cititorii noștri arată că practica șpăgii a prins rădăcini adânci printre slujbașii statului, care cu greu pot fi retezate. Aderarea la Uniunea Europeană a adus doar o schimbare formală a instituțiilor românești, fără a se ajunge la straturile de profunzime, la comportamentul și mentalitatea celor ce slujesc instituțiile. Avem de a face cu o formă de perversiune, în care obiceiuri mizere, balcanice sunt îmbrăcate în hainele instituționale croite în Occident.