Comisia Europeană a adoptat un pachet de proiecte legislative care vizează supravegherea sectorului financiar în Europa. Scopul lor este acela de a menține în mod durabil stabilitatea financiară în întreaga Uniune Europeană și de a preveni, astfel, repetarea unei crize precum cea declanșată la mijlocul anului 2008.
Mecanismele propuse au menirea de a introduce în sistemul financiar aceleași norme tehnice de bază, de a asigura respectarea lor cu consecvență, de a identifica riscurile din sistem într-o etapă timpurie și de a putea acționa la unison în mod mult mai eficient în situații de urgență și pentru soluționarea dezacordurilor apărute între autoritățile de supraveghere.
Legislația va crea un nou comitet european pentru riscuri sistemice (CERS) în vederea identificării riscurilor din întregul sistem financiar, care va avea competența esențială de a emite din timp avertismente privind riscurile ce reclamă acțiuni imediate.
De asemenea, se înființează un sistem european al supraveghetorilor financiari (SESF), compus din autorități naționale de supraveghere și trei noi autorități europene de supraveghere pentru sectorul bancar, cel al valorilor mobiliare și cel al asigurărilor și pensiilor ocupaționale.
Criza financiară actuală a evidențiat punctele slabe ale cadrului de supraveghere al Uniunii Europene, care rămâne fragmentat de-a lungul unor linii naționale, în pofida creării unei piețe unice europene cu mai mult de un deceniu în urmă.
Propunerile legislative actuale oferă soluții la aceste deficiențe, atât la nivelul supravegherii macroprudențiale, cât și la nivelul supravegherii microprudențiale.