Vega
Ploiești, singurul producător român de bitum și hexan, atinge, în acest an,
borna de 120 de ani de existență și activitate neîntreruptă în industria
petrolieră. Înființată într-o perioadă în care prelucrarea petrolului era o
noutate la nivel mondial, Vega este unul dintre exponenții industriei de
rafinare din România.
„Rafinăria
Vega este exemplul concret al adaptării și al profesionalismului. De la metoda
Edeleanu, dezvoltată în laboratoarele de la Ploiești și extinsă ulterior la
70-80 de rafinării din întreaga lume, la tranziția către tehnologiile moderne și
produse vitale pentru susținerea economiei naționale. În prezent, suntem
singurii producători de bitum și hexan din România, iar astfel ne poziționăm ca
o rafinărie specială, atipică, dar cu un rol strategic bine conturat în plan
intern și regional. Vega a fost și este în continuare un pilon de stabilitate
pentru mulți parteneri, având și un rol important în evoluția industriei
petroliere din România, cu o tradiție de aproximativ 170 de ani", a declarat Florian
Pop, Director General al Rompetrol Rafinare.
Cu o
capacitate anuală de producție de aproximativ 400.000 de tone, Vega Ploiești este
rafinăria din România cu cel mai mic supus, dar care aduce valoare adăugată pe
piață prin dezvoltarea produselor petroliere de nișă.
Din 2004,
Vega nu mai procesează țiței și nu mai produce carburanți auto, fiind în
perfectă sinergie cu Petromidia - Năvodari, care ii furnizează materia primă
necesară pentru fluxul operațional.
Vega
este singurul producător și unul dintre cei mai mari la nivel european în ceea
ce privește hexanul. Acest solvent special al rafinăriei acoperă în întregime
cererea internă a României, dar asigură și un grad mare din necesarul altor
state membre ale Uniunii Europene. Hexanul este utilizat în diverse industrii,
cum ar fi cea petrochimică, farmaceutică, iar în industria alimentară este
folosit cu succes ca agent de extracție.
În
același timp, rafinăria produce bitum rutier, asigurând circa 20% din necesarul
intern al României, întreaga producție fiind direcționată către piața internă. Rafinăria
poate produce și bitum modificat cu polimeri, care se remarcă prin rezistența
ridicată la uzură și variații de temperatură, elasticitate crescută care poate
dubla durata de viață.
La
acestea, se adaugă și alte produse precum solvenți (white-spirit) benzine de
chimizare (naphtha și light naphtha), combustibili de încălzire (calor și
combustibil lichid ușor).
În primul
trimestru din 2025, nivelul de producție a fost în creștere, cu un total de
circa 75.000 de tone de materii prime procesate, mai mult cu 23% față de
aceeași perioadă a anului trecut.
Pentru
anul 2025, Rompetrol Rafinare și-a propus să proceseze în Vega volume în creștere
cu aproximativ 25%, ajungând la 400.000 tone, iar vânzările de bitum sunt
estimate la 86.000 tone, cu aproximativ 15% mai mari decât anul precedent, la
fel ca și cele de hexan, care sunt estimate să ajungă la aproape 100.000 tone.
Rafinăria
Vega este operată de Rompetrol Rafinare, compania care gestionează și
Petromidia Năvodari, cea mai mare rafinărie din România.
Acționarii
semnificativi ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct și
indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Scurt
istoric – Vega, unul dintre vectorii industriei de rafinare din România
România
este recunoscută, la nivel internațional, ca fiind prima țară din lume cu o
producție oficială de țiței, înregistrată în 1857, an în care țara noastră a
produs 275 de tone. A fost urmată, pe acest drum, de țări precum Statele Unite
ale Americii (1859), Italia (1860) și Canada (1862).
Ploieștiul
și zonele limitrofe au fost și sunt puncte de referință pentru industrie, prima
rafinărie fiind construită în Râfov, începând cu 1856. Ulterior, dezvoltarea
segmentului a fost constantă, până la începutul secolului XX, când au început
să apară rafinării mari.
În
1904, „Disconto Gesellschaft” (una dintre băncile preferențiale ale statului
român în aceea perioadă) împreună cu investitori francezi anunța intenția de a
construi o rafinărie în partea de nord a orașului Ploiești. Un an mai târziu,
lua ființă rafinăria Vega, vicepreședintele consiliului de administrație fiind
Titu Maiorescu.
În
1908, Lazăr Edeleanu deschide calea către produse petroliere de calitate, prin
dezvoltarea metodei care îi poartă numele. Procedeul „Edeleanu” a fost
dezvoltat într-un laborator din Vega și presupunea extragerea și rafinarea
selectivă a hidrocarburilor aromatice.
Dezvoltarea
ulterioară a dus-o pe Vega pe locul 2 în 1919, în ceea ce privește capacitatea
de producție, dintr-un total de 46 de rafinării existente la acea vreme. Apoi,
în Al Doilea Război Mondial, rafinăria este afectată de bombardamente (1941,
1943 si 1944).
După căderea
regimului comunist, perioadă în care Vega a funcționat integrat cu toate
rafinăriile din țară, unitatea din Ploiești este aproape de colaps, fiind
salvată prin preluarea de către Rompetrol, în 1999.
Anii
2000 sunt caracterizați prin investiții masive, care au dus la apariția de noi
instalații – dearomatizate și bitum modificat cu polimeri. Din 2007, după
trecerea sub noul acționariat (KazMunayGas), Vega este prinsă într-un program
de ample modernizării – instalațiile de hexan, bitum, distilare în vid sunt
retehnologizate și îmbunătățite, iar în 2018 rafinăria depășește, pentru prima
dată după 1989, pragul celor 400.000 de tone de materii prime procesate.