Reacțiile sindicatelor și patronatelor față de poziția delegației FMI-UE

201
1 min citire
Confederații sindicale Cartel "Alfa", BNS, CSDR, CNSLR – Frăția, Meridian și confederațiile patronale din cadrul PATROROM consideră că dialogul social și respectul față de muncă este un criteriu esențial al construcției europene în domeniul muncii, se arată într-un comunicat de presă. 
"La modul declarativ, reprezentanții FMI și ai structurilor financiare din Uniunea Europeană au subscris permanent la aceste principii. În fapt, reprezentanții FMI și ai structurilor financiare din Uniunea Europeană, susțin impunerea unor condiții care vor duce la desființarea dialogului social prin eliminarea Contractului Colectiv de Muncă la toate nivelurile.
Modificările aduse legislației muncii în 2011 au dus la scăderea drastică a numărului contractelor colective de muncă. Deși justificarea guvernului Boc a fost întărirea dialogului social sectorial, este de notat faptul că nu a mai fost încheiat nici un contract colectiv de muncă la nivel sectorial, iar efectul imediat în domeniul relațiilor de muncă a fost acela al escaladării numărului de conflicte de muncă. 
Intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 a dus la un blocaj instituțional, iar deblocarea acestuia nu poate fi făcută în baza impunerilor neîntemeiate ale FMI.
Confederațiile patronale și confederațiile sindicale semnatare protestează față de imixtiunea reprezentanților actualei misiuni a FMI și ai structurilor financiare din Uniunea Europeană care, prin impunerea unor condiții aberante față de legislația din domeniul muncii din România, își depășesc în mod abuziv competențele și atribuțiile.
Confederațiile sindicale și confederațiile patronale semnatare solicită Guvernului să nu cedeze presiunilor făcute și să evalueze serios competențele reprezentanților părții române în cadrul negocierilor.
Confederațiile patronale și confederațiile sindicale semnatare solicită guvernului să apere și să susțină, cu prioritate, în cursul negocierilor cu FMI-UE interesul național al dezvoltării economico-sociale prin folosirea concretă și eficientă a dialogului social, care să genereze pacea socială" – se arată în comunicatul de presă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.035 secunde