Record social de invidiat: 120 de ani fără greve, la Șantierul Naval Constanța

821
2

Articole de la același autor

Șantierul Naval Constanța împlinește 120 de ani de existență și 10 ani de la privatizare. În această lungă perioadă de timp a construit și livrat 449 nave, cu o capacitate totală de 4.825.143 tdw, din care 81 de nave, totalizând 1.943.263 tdw, pentru piața externă. La acestea se adaugă un volum uriaș de lucrări de reparații executate la peste 5.000 de nave.

Tot în 2012, se împlinesc 150 de ani de la construcția primei cale de lansare a navelor în portul Constanța (pe teritoriul actual al SNC). Este vorba de o instalație de 40 tone și 15 metri lungime, ale cărei urme se mai văd și astăzi.
2012 este, totodată, anul relansării construcțiilor noi la SNC, cu un nou proiect propriu (realizat de SNC, în cooperare cu armatorul "Histria" și cu compania de proiectare germană SDC Hamburg): tancul petrolier de 50.000 tdw.
În cei 120 de ani de existență, SNC a contribuit la formarea profesională - nu doar pentru sine, ci și pentru multe alte unități din județul Constanța - a peste 30.000 de specialiști: muncitori, maiștri, tehnicieni, ingineri, economiști, sociologi, juriști și medici.
În 2012, SNC a atins un record social de invidiat: 120 de ani fără acțiuni greviste organizate. Deși viața sa a fost marcată de numeroase perioade critice, care au generat tensiuni în rândul angajaților (câteva dintre ele fiind soldate cu întreruperea spontană a lucrului într-un atelier sau altul), întotdeauna conflictele au fost soluționate la timp, înainte de a se ajunge la greva declarată.
Conferința Sindicatului Liber al Navaliștilor din SNC este unul dintre evenimentele importante din acest an jubiliar. Vineri, 4 mai 2012, la Clubul SNC, consiliul de conducere al organizației și-a prezentat raportul de activitate în fața celor 84 de delegați.
Președintele Dede Perodin a relatat pe larg ce au făcut liderii sindicatului pentru cei 1.285 de membrii ai organizației, în ultimul an de activitate: monitorizarea respectării contractului colectiv de muncă, preluarea problemelor ridicate de salariați pentru a fi rezolvate împreună cu conducerea, urmărirea programelor de pregătire profesională a circa 1.200 de salariați, organizarea concursului de securitate și sănătate în muncă, profesionalizarea militanților sindicali de pe diferite trepte ierarhice, finalizarea lucrărilor de modernizare a unor obiective sindicale (Clubul SNC, Baza nautică a SNC) și multe altele.
"Biroul Permanent aduce la cunoștința conferinței că, în 2012, SNC are de construit 3 nave de 41.000 tdw, cu următoarele termene de livrare:
- comanda 586, care s-a finalizat și livrat pe data de 30 martie 2012;
- comanda 588, care trebuie finalizată și livrată armatorului în cursul lunii august 2012;
- comanda 587, care trebuie finalizată și livrată în cursul lunii decembrie 2012.
Președintele companiei, Gheorghe Bosînceanu, împreună cu conducerea executivă sunt în discuții avansate pentru construirea și finanțarea a două nave de 50.000 tdw. Intrarea în forță a primului contract se va derula începând cu luna noiembrie 2012, iar cel de al doilea contract va depinde numai de noi, ca societate" - a declarat Dede Perodin.
Adresându-se delegaților la conferință, Radu Rusen - directorul general al SNC a anunțat vestea mult așteptată: a fost obținută finanțarea pentru tancul petrolier de 50.000 tdw.
Printre invitații prezenți la reuniune, s-au aflat: Ionel Ilcea - secretarul general al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industrie "Metal", Basil Oțel - secretarul general al Sindicatului ICA Brașov, Gheorghe Slabu - președintele Partidului Poporului - Dan Diaconescu, filiala Constanța, Marian Vasiliev - candidatul PP-DD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța și Gheorghe Dinu - candidatul PP-DD la Primăria Constanța.
Dede Perodin a explicat că protocolul cu PP-DD a fost încheiat în condițiile prevederilor statului sindicatului și pentru că acest partid este singurul care a răspuns invitației de colaborare. Interesul sindicatului este ca, beneficiind de sprijinul acestui partid și ajutându-l la rândul său în campanie, să își plaseze proprii reprezentanți în Consiliul Municipal Constanța și Consiliul Județean Constanța. De ce? Pentru că numai astfel problemele și nevoile salariaților din SNC, a căror soluționare ține de administrația locală, vor fi auzite.



Comentează știrea

constanteanul
7 mai 2012
sindicatul SNC

Sindicatul SNC este un aliat de nadejde al conducerii santierului naval.Pentru cei multi care lucreaza nu a facut nimic.Sunt chemati oamenii la lucru sambata si duminica si nu li se platesc orele suplimentare dublu cum este normal, moral si legal.Li se promite ca li se va da liber cand nu vor avea de lucru ( la iarna). Oamenii acum fac un efort maxim pentru a rezista zi de zi la lucru si acum ar trebui platiti, iar la iarna cand nu au de lucru sa fie lasati in somaj tehnic asa cum este normal, moral si legal. Ce a facut sindicatul pentru ei in acest sens? Modul in care oamenii sdunt supusi efortului fizic prelungit inseamna sclavie, iar BOSUL de la SNC isi reface fortele in medii exotice. Halal democratie de tip neocomunist.

Vali
7 mai 2012
Nemultumiri

Frica teribila, groaza de a ramane fara serviciu frica de turnatori ca inainte de '89, astea sunt motive de asa zisa liniste. La santierul din Mangalia se face exact aceeasi propaganda nerusinata de bine, cand in fapt este jale si disperare, frica de a spune ceva fara represalii veninoase si chiar crude.Despre Constanta stim ca e ca pe vremea lui Ceausescu, un santier chinuit dar cu multe lozinci.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3341 secunde