Registrul Comerţului, agricultură, infrastructură feroviară. INFO economic

209
1 min citire
Registrul Comerţului, agricultură, infrastructură feroviară. INFO economic - 1-1717924092.jpg
l Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2024 a fost de 7.594, în creştere cu peste 38% comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 927 (număr în creştere cu 28,75% faţă de ianuarie-aprilie 2023), capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 427 firme suspendate (+33,86%), Braşov - 349 (+37,94%), Iaşi - 332 (+57,35%) şi Timiş - 320 (+60%).
l Fermierii vor avea la dispoziţie fonduri europene pentru achiziţia simplă de utilaje agricole destinate culturii de sfeclă de zahăr, valoarea finanţării nerambursabile fiind de până la 1,5 milioane de euro, prevede Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, publicat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Ponderea sprijinului financiar acordat porneşte de la 30% şi poate ajunge la maximum 90%, în funcţie de dimensiunea economică a exploataţiei, de tipul de beneficiar şi de investiţiile ce urmează a se realiza prin proiect.
l CFR SA are în derulare, în perioada 2024-2026, 123 de contracte, în valoare totală de 1,93 miliarde lei, cu finanţare asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru lucrări de reparaţii de tip Quick Wins în vederea ridicării restricţiilor pe 420,6 km de cale ferată. Pe 43,13 kilometri, lucrările au fost finalizate şi liniile redeschise circulaţiei, iar alţi 134 de km de cale ferată sunt în execuţie la ora actuală pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi şi Galaţi, stadiul de execuţie al lucrărilor fiind cuprins între 11% şi 98%. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0479 secunde