Restanțele la credite s-au triplat în 2009, până la 7,84 miliarde lei

231
Restanțele la credite s-au triplat în 2009, până la 7,84 miliarde lei - f77216877e47dc6b39283028047f0122.jpg
Valoarea creditelor restante acordate populației și agenților economici s-a triplat anul trecut, ajungând la 7,84 miliarde lei (1,85 miliarde euro) la 31 decembrie 2009, arată datele publicate de Banca Națională a României.
La finalul lui 2008, volumul restanțelor era de circa 2,8 miliarde lei.
Astfel, în intervalul decembrie 2008 - decem-brie 2009, împrumuturile restante au crescut de circa 3,5 ori pe partea creditelor în valută și de 2,4 ori pe componenta în moneda națională.
Totodată, ponderea restanțelor în volumul creditelor acordate populației și agenților economici a crescut, la sfârșitul lui 2009, la 3,89%, de la 1,4% la finalul anului trecut. La finalul lunii noiembrie, ponderea creditelor cu întârzieri la plată reprezenta circa 4% din sold.
Pe componenta în valută, evoluția restanțelor s-a inversat în ultima lună din 2009, volumul acestora coborând cu 7,65% față de luna precedentă, până la 3,5 miliarde lei (820 milioane euro).
Pe de altă parte, volumul restanțelor a conti-nuat să avanseze în decembrie 2009 față de luna precedentă pe componenta în lei, cu 3,3%, până la 4,34 miliarde lei (1,03 miliarde euro).
Volumul total al creditelor populației și agenților economici era, la 31 decembrie 2009, de 201,2 miliarde lei (47,6 miliarde euro), în ușor declin față de luna precedentă.
La sfârșitul anului trecut, în volumul împrumuturilor, 79,8 miliarde lei (18,9 miliarde euro) reprezentau credite în moneda națională, respectiv aproape 40%, iar creditele în valută ajunseseră la 121,4 miliarde lei (28,7 miliarde euro).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8154 secunde