La Constanța

Concurs Reuniune internațională privind siguranța și supraviețuirea pe mare

437

Articole de la același autor

Centrul Român pentru Pre-gătirea și Perfecționarea Per-sonalului din Transporturi Navale - CERONAV, în calitate de membru al International Association for Safety and Survival Training - IASST organizează cea de-a 57 sesiune a Întâlnirii Internaționale și a Seminarului de Siguranță a IASST, cu tema "Echipamente de siguranță și supraviețuire și mijloace de instruire". Evenimentul - primul organizat în Europa de Sud Est, de către IASST - va avea loc la hotelul Bulevard din Constanța, în perioada 17 - 21 septembrie 2010.
La seminar vor participa aproximativ 60 de reprezentanți ai instituțiilor de educație și pregătire în domeniul siguranței și supraviețuirii pe mare, ai companiilor din domeniul in-dustriei petroliere de offshore, precum și producători de echipamente specifice din țări precum Marea Britanie, Fin-landa, Canada, Namibia, Taiwan, Nigeria, Olanda, Belgia, Franța, Islanda, Irlanda, Scoția, Ro-mânia, Bulgaria, Insulele Feroe, Bulgaria, Egipt, Letonia și Lituania.
În ziua de 18 septembrie, vor avea loc lucrările Asociației IASST în care vor fi expuse problemele și provocările cu-rente în vederea găsirii celor mai bune și potrivite soluții. De asemenea, membrii IASST vor discuta planurile și opor-tunitățile de dezvoltare ulterioară a asociației.
În data de 20 septembrie, va avea loc Seminarul de siguranță, în cadrul căruia un număr de nouă vorbitori vor prezenta lucrări pe tema echipamentelor și instrumentelor de pregătire pentru siguranța și supraviețuirea pe mare. Printre aceștia se numără și rectorul Academiei Navale Mircea cel Bătrân, Vergil Chițac, directorul general al ARSVOM, Ion Voicu, directorul HSEQ, Constantin Gheorghe, din partea Grup Servicii Petroliere, precum și doi experți consultanți din cadrul CERONAV, Alin Drăghici și Dan Potrocea. Vor susține prezentări reprezentanți ai Diviziei Maritime din cadrul Bureau Veritas Paris, Academiei Maritime Warsash - Marea Britanie, Companiei WOW - Belgia și Akela Ltd. – Finlanda.
Ziua de 21 septembrie este rezervată vizitelor tehnice: la baza de instruire și centrul de simulare CERONAV și la centrul de pregătire al GSP.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8786 secunde