România apelează la Banca Europeană de Investiții pentru a atrage mai multe finanțări

105
România apelează la Banca Europeană de Investiții pentru a atrage mai multe finanțări - romaniaapeleazalabancaeuropeanad-1657283105.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat Memorandumul prin care Banca Europeană de Investiții va sprijini România în implementarea proiectelor finanțate din fondurile alocate pentru 2021 – 2027. De asemenea, au fost aprobate regulile de eligibilitate a cheltuielilor pe care le pot efectua beneficiarii.

Astfel, asistența tehnică acordată României de BEI vizează următoarele domenii:

- creșterea capacității administrative a autorităților de management, organismelor intermediare și a altor beneficiari publici pentru identificarea, pregătirea și implementarea proiectelor;

- gestionarea procesului de închidere a programelor operaționale finanțate în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020;

- consultanță pentru echipele de proiect și departamentele implicate în pregătirea, gestionarea și implementarea proiectelor;

- sprijin pentru identificarea aspectelor legate de guvernanță, simplificarea și eficientizarea cadrului legislativ și de reglementare național aferent absorbției fondurilor UE; sprijin pentru îndeplinirea condițiilor favorizante;

- sprijin pentru implementarea programelor operaționale: monitorizare, evaluare, pregătire și implementare, asigurarea unor experți care să sprijine pregătirea și implementarea proiectelor, sprijin metodologic pentru pregătirea ghidurilor necesare pentru pregătirea și implementarea proiectelor.

De asemenea, Guvernul României va putea solicita BEI servicii în orice alt sector sau domeniu. În perioada 2014-2020, România a beneficiat de asistență tehnică prin memorandumurile de înțelegere semnate cu BEI, Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 20 Ianuarie 2020
Stire din Economie : Mozaic economic
Pagina a fost generata in 0.3929 secunde