România, printre cele mai vulnerabile țări la reducerea investițiilor către piețele emergente

43
< 1 min citire
România, printre cele mai vulnerabile țări la reducerea investițiilor către piețele emergente - 13martiefond3banca1363181838-1372241127.jpg
România se numără printre țările cele mai vulnerabile la scăderea investițiilor către piețele emergente, din cauza dependenței de finanțarea externă, se arată într-un raport al Institute of International Finance (IIF) - cel mai mare grup de lobby al industriei bancare la nivel mondial - citat de Mediafax.
Organizația și-a redus estimările privind fluxul de capital străin către piețele emergente pentru anul viitor la 1.110 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din 2009. Pentru acest an, investițiile străine pe piețele emergente sunt estimate la 1.150 miliarde de dolari, în scădere cu 3% față de nivelul din 2012, potrivit raportului prezentat miercuri de IIF. Astfel, Turcia, România, Polonia și Maroc sunt statele cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate la încetinirea investițiilor pe piețele emergente, din cauza nivelului ridicat de dependență de finanțarea străină, se arată în raport, citat de Bloomberg.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0278 secunde