Românii s-au înghesuit să facă rezervări pentru 1 Mai, pe litoral

583
Hotelurile din stațiunea Mamaia se pregătesc de Ziua Internațională a Muncii și vin cu oferte care mai de care mai avantajoase (sau nu) pentru a atrage turiștii din țară. Există și hoteluri care își vor deschide pentru prima dată porțile, în acest an, precum hotelul Condor, Dorna sau Savoy.

Fie că este vorba de sectorul de două - trei stele, sau de hotelurile mai luxoase, există deja un grad de ocupare mai mare, față de cel din perioada sărbătorilor pascale.
Hotelul Parc are până în prezent 20 de camere rezervate din totalul de 175 de spații de cazare, la fel ca de Paști. Pachetul promovat de hotel include trei nopți de cazare (30 aprilie - 2 mai 2009) plus mic dejun, la un preț de 300 de lei, pentru ca-mera dublă și 250 de lei, pentru o cameră simplă.
Conform reprezentantului de marketing de la hotel Perla, pentru ziua de 1 Mai, toate cele 205 camere sunt ocupate. De Paști, au existat 160 de spații de cazare rezervate. Oferta include de asemenea trei nopți de cazare și mic dejun, la un preț de 330 lei, pentru două persoane. În plus, formația hotelului își va intra în rol și va participa la diferite activități la restaurant.
Deși a început rezervările mai târziu, hotelul Dorna are deja un grad de ocupare de aproape 90%, din totalul de 149 de camere. Trei nopți de cazare, cu mic dejun inclus costă 90 lei, de persoană.
Și unitățile de cazare de patru - cinci stele atrag turiști, pentru începutul lunii mai. Hotelul Savoy a pregătit o ofertă specială și a invitat pentru zilele de 1 și 2 mai, formația "Provincialii". Pachetul de trei nopți, între 30 aprilie și 2 mai, costă 1.110 lei de persoană, pentru o cameră simplă, sau 675 lei de persoană, pentru o cameră dublă și include micul dejun, precum și trei dejunuri bufet, în zilele petrecute la mare. Pachetul de două nopți (1 - 2 mai) costă 900 de lei, respectiv 535 lei de persoană, pentru o cameră simplă, respectiv dublă. Până în prezent, peste 60% din capacitatea de cazare a hotelului este rezervată.
Hotelul Condor are toate cele 130 de camere ocupate, pentru Ziua Internațională a Muncii. Oferta de trei nopți costă 360 de lei și nu include organizarea de evenimente speciale.
De asemenea, turiștii din țară au rezervat 125 de camere, la hotelul de cinci stele Vega, pentru 1 Mai, cu mult peste capacitatea din preajma sărbătorilor pascale, când au fost rezervate doar 50 de camere, conform directorului executiv al hotelului, Gheorghe Enciu. Pachetul de două zile (1 - 2 mai) include micul dejun, accesul la piscină, parcare și costă 1.500 de lei, pentru un cuplu.
Hotelul Iaki este într-un proces de modernizare și, la ora actuală, are o capacitate de cazare scăzută de 40 de camere, dintre care toate au fost rezervate, pentru 1 Mai, la fel ca în perioada sărbătorilor pascale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6735 secunde