Rompetrol Rafinare, creştere economică în primele nouă luni din 2021

354
Rompetrol Rafinare, creştere economică în primele nouă luni din 2021 - rompetrol-1637067882.jpg

Articole de la același autor

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat, în primele nouă luni din 2021, rezultate financiare în creștere, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, care a fost puternic impactată de reducerea mobilității cauzate de impunerea restricțiilor de circulație determinate de efectele pandemiei COVID-19.

În mediul de afaceri global, marjele europene de rafinare s-au situat, în primele nouă luni din 2021, la un nivel mediu de 13,5 USD/MT. Chiar dacă marjele de rafinare au fost mai mici comparativ cu media perioadei ianuarie - septembrie 2020, acestea au avut o tendință de creștere în ianuarie - septembrie 2021, cu un impact pozitiv provenit din marjele benzină, dar și ca urmare a diferențialului scăzut dintre țițeiurile Urals și Dated Brent.

Pe fondul factorilor care au influențat mediul global, cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare a fost de 3,27 miliarde de dolari, în timp ce rezultatul operațional consolidat (EBITDA) a înregistrat o creștere, de la un negativ de 21,6 milioane de dolari, la un rezultat pozitiv de aproape 87 de milioane de dolari. Rezultatul net consolidat a consemnat o valoare negativă de 57,8 de milioane USD, cu o revenire de circa trei ori față de nivelul din primele luni ale anului 2020. Cu toate acestea, rezultatele consolidate ale companiei au fost impactate de incidentul tehnic survenit pe data de 2 iulie, la instalația de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM). Din acest motiv, în mare parte din trimestrul III al anului, activitatea de producție a fost sistată, fapt ce a dus la o diminuare semnificativă a volumului de materii prime procesate. „Evenimentul de la începutul lunii iulie a avut un impact negativ semnificativ, atât din punct de vedere operațional, cât și organizațional. Cu toate acestea, cu efortul și implicarea colegilor și partenerilor, am reușit să repunem rafinăria în funcțiune, în condiții de maximă siguranță. În acest moment, rafinăria Petromidia a ajuns la parametri optimi de funcționare, cu o medie de 13,5 mii de tone de țiței procesate zilnic, ritm care va fi susținut cu responsabilitate, atât pentru angajați, cât și pentru mediul înconjurător. Petromidia și Vega reprezintă active de producție vitale pentru sistemul energetic și pentru industriile conexe, iar rolul nostru este să oferim stabilitate”, a declarat Felix Crudu-Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare. Valoarea totală a exporturilor realizate, în perioada ianuarie - septembrie 2021 de rafinăriile Petromidia, Vega și Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare, s-a ridicat la aproximativ 656 de milioane de dolari, însumând un total de 1,12 milioane de tone de produse vândute. Rompetrol Rafinare a continuat să fie și în 2021 un contribuabil important la bugetul de stat al României, cu un aport de peste 336 de milioane de dolari în al treilea trimestru al anului și peste 1,17 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului 2021. Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Segmentul de rafinare

Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a atins aproape 740 de milioane USD în T3 2021, în ușoară scădere, respectiv 2,6 miliarde de dolari în primele 9 luni din 2021, consemnând o creștere de 33%, comparativ cu aceeași perioadă din 2020. În primele 9 luni ale anului, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 3,3 milioane de tone de materii prime, obținând o producție de 776 de mii de tone de benzină și 1,85 milioane de tone de carburanți diesel și Jet A1. Volumele de materii prime procesate și de produse obținute au scăzut, ca urmare a sistării proceselor operaționale din rafinăria Petromidia, în trimestrul III al anului.

În perioada iulie – septembrie 2021, au fost executate lucrări ample pentru refacerea instalațiilor afectate. Peste 20 de companii au fost implicate, alături de angajații Rompetrol Rafinare și Rominserv, în vederea repunerii în funcțiune a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia. Graficul de lucrări a presupus un volum mare de acțiuni, cu sute de conducte verificate, remediate sau înlocuite, echipamentele statice și dinamice verificate și remediate, unde a fost necesar. Totodată, cablurile de instrumentație și cele electrice au fost înlocuite, în fiecare instalație au fost verificate toate elementele și echipamentele care țin de siguranța în operare, iar personalul operator al rafinăriei a fost reinstruit și recertificat.

Obiectivul principal al tuturor lucrărilor executate a fost cel de îmbunătățire a performanțelor tehnice și de menținere a unui standard ridicat de siguranță în exploatare. Activitățile de producție ale rafinăriei Petromidia au fost reluate la sfârșitul lunii septembrie 2021, instalațiile tehnologice fiind repornite treptat, iar la finalul lunii octombrie 2021 au atins eficiența optimă de funcționare. În T3 2021, Rompetrol Rafinare a făcut eforturi substanțiale pentru completarea necesarului de combustibil la nivel național, dar și în regiune, prin realizarea de importuri de componenți pentru obținerea de benzine, motorine și combustibil special de aviație. În primele nouă luni din 2021, Petromidia a reușit să atingă un randament al produselor albe de 85,7%wt. În ceea ce privește rafinăria Vega Ploiești, unicul furnizor intern de bitum pentru piața din România și singurul producător național de hexan, procesarea totală, în primele 9 luni ale anului, a fost de 226,5 mii de tone. Rafinăria din Ploiești se află în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari - cea mai mare din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Segmentul de petrochimie

În primele 9 luni ale anului 2021, producția totală de polimeri a Diviziei de Petrochimie a fost de 73 de mii tone, în scădere cu 28% față de perioada similară a anului trecut. Scăderea a fost cauzată, în principal, de neoperarea, în perioada iulie - septembrie 2021, a instalației de polipropilenă, care funcționează cu materie primă produsă și livrată intern de rafinăria Petromidia. În prezent, activitatea de petrochimie se desfășoară în instalațiile de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE) și de Polipropilenă (PP). În cea din urmă, specialiștii din cadrul Diviziei de Petrochimie au reușit, în 2020, dezvoltarea unui sort de polimeri care poate fi folosit în producția de măști de protecție, iar materialul filtrant rezultat este distribuit constant către producători din toată țara, specializați în dezvoltarea echipamentelor sanitare de protecție. Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă și polietilene din România, reușind constant să-și majoreze cota de piață și pe categoriile secundare de produse.

Segmentul de distribuție

Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat peste 811 milioane USD în T3 2021 și peste 2,32 miliarde USD în primele 9 luni ale anului 2021. Profitul operațional (EBITDA), în perioada ianuarie – septembrie 2021, a fost de 70,7 milioane de dolari, iar profitul net atins de segmentul de distribuție a fost de 29,6 milioane de dolari.

În trimestrul III al lui 2021, segmentul de distribuție a fost influențat de incidentul tehnic survenit pe data de 2 iulie, în rafinăria Petromidia, astfel că, necesarul de produse petroliere a fost asigurat prin importuri și achiziții de pe piața internă. În ciuda condițiilor nefavorabile, compania a făcut eforturi substanțiale pentru asigurarea, în mod constant, a carburanților, atât în stațiile proprii, cât și în stațiile Partener și Express. Astfel, vânzările de carburanți (în zona de retail și en-gros), pentru primele 9 luni ale anului 2021, s-au ridicat la 1,55 milioane tone, în ușoară creștere față de nivelul de anul trecut. Vânzările de carburanți en-gros au fost impactate, în trimestrul III din 2021, de un incident de pe calea ferată, în zona Fetești, care a determinat o sistare a transferului produselor către depozite, timp de două săptămâni. Astfel, în T3 2021, a fost consemnată o scădere cu aproximativ 30% a vânzărilor en-gros. În T3 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, cotațiile Platts (FOB Med Italy-mean), exprimate în moneda de referință, USD, au fost, în medie, cu aproximativ 70% mai mari pentru motorină și cu aproximativ 81% mai mari pentru benzină.

De asemenea, în trimestrul III din 2021, moneda națională (RON) s-a depreciat, în medie, cu aproximativ 1% în fața dolarului american, comparativ cu trimestrul III din 2020 și a rezultat o creștere a prețului internațional al motorinei, în moneda națională, cu aproximativ 71%, în timp ce prețul internațional al benzinei a crescut, în moneda națională, cu aproximativ 83%. La sfârșitul lunii septembrie 2021, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1.179 de puncte de comercializare (cu 131 mai multe comparativ cu septembrie 2020), incluzând rețeaua de stații proprii, stații partener și stații mobile (expres, baze interne de 9 și 20 metri cubi).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 16 Noiembrie 2021
Stire din Economie : Prețul aurului a crescut cu 1,42%
Marţi, 16 Noiembrie 2021
Stire din Economie : Euro a cedat în lupta cu leul
Pagina a fost generata in 1.3688 secunde