S-a dat startul unei noi ediții a Programului "Litoralul pentru toți"
Articole recomandate
ATIMMT și OMD Mamaia – Constanța vă invită la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii – HORECA – ediția 2024
26 Aprilie 2024
Buget total de 446,18 milioane de euro pentru Programul Start Up Nation - România 2024
25 Aprilie 2024
O nouă ediție a Programului "Litoralul pentru toți", prin care turiștii beneficiază de cazare la mare cu tarife între 50 și 140 de lei/zi, se derulează în perioada 1 - 30 septembrie, informează Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
"Acest program social este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la sfârșitul sezonului, pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie și august. Tarifele practicate în programul special «Litoralul pentru toți» sunt mai mici cu până la 70% față de cele din vârf de sezon", precizează sursa citată.
Conform FPTR, până în prezent, s-au înscris în cea de-a 36-ediție a Programului 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii.
"Aceste locuri vor fi vândute prin agențiile de turism partenere și revânzătorii lor sau direct de către hotel. Astfel, peste 14.000 de locuri sunt pregătite pentru turiștii care doresc să beneficieze de vacanțe cu tarife reduse.
Pentru a veni în sprijinul turiștilor, multe hoteluri intrate în program mențin aceleași tarife nemodificate de șapte ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat", susțin reprezentanții patronatele din turism.
Și în cadrul ediției din această toamnă "Litoralul pentru toți", sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.
XXX
FPTR este singura organizație reprezentativă la nivel de sector de activitate din turism, reprezentând angajatori a peste 33.000 de salariați, membrii entității având o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 05 August 2019
Miercuri, 21 August 2019
Marţi, 20 August 2019
Luni, 19 August 2019
Luni, 19 August 2019
Luni, 19 August 2019
Luni, 19 August 2019
Marţi, 13 August 2019
Luni, 05 August 2019
Luni, 29 Iulie 2019