Parlamentul European a decis:

Săptămâna de lucru nu poate depăși 48 de ore

641
Durata maximă a timpului săptămânal de lucru este de 48 ore, a decis Parlamentul European. Excepțiile de la această regulă - existente în legislația unor țări comunitare - vor fi abolite în următorii trei ani.

Vot pentru Directiva timpului de lucru
Parlamentarii s-au opus cu 421 voturi "pentru", 273 voturi "împotri-vă" și 11 abțineri celor care doreau să promoveze așa-numita clauză "opt-out" (aplicată în mare parte în Marea Britanie), care dă dreptul angajatorului să prelungească durata maximală a timpului săptămânal de lucru, pe baza acordului voluntar și individual al angajatului. Dacă aceasta ar fi fost adoptată, durata timpului de muncă ar fi putut crește la 60 - 65 de ore pe săptămână.
Votul este o victorie și pentru cele 200 milioane de medici și studenți la medicină din UE. Poziția Parlamentului European este că timpul de gardă în integralitatea sa, trebuie considerat drept timp efectiv de muncă, inclusiv perioada inactivă. Acest amendament a fost susținut de majoritatea deputaților europeni, fiind adoptat cu 576 voturi "pentru", 122 voturi "împotrivă" și 13 abțineri.
Parlamentarii au decis ca, în situațiile în care lucrătorilor nu le-au fost acordate perioade de repaus, după perioada de lucru trebuie să li se acorde perioade de repaus compensatorii, în conformitate cu dreptul aplicabil, conform convențiilor colective sau altor acorduri încheiate între partenerii sociali.
În cazul lucrătorilor cu mai multe contracte de muncă, autoritățile statelor comunitare vor trebui să ia măsuri pentru a garanta că timpul de lucru al acestora nu depășește suma perioadelor de timp lucrate în cadrul fiecărui contract.
Statele membre vor avea obligația să încurajeze partenerii sociali să încheie acorduri pentru a îmbunătăți concilierea vieții de familie cu cea profesională. Angajatorii vor trebui să informeze lucrătorii, cu mult timp înainte, cu privire la orice modificare introdusă în structura timpului de lucru.
Lucrătorii au dreptul să solicite modificarea orarului și a structurii timpului de lucru, iar angajatorii trebuie să analizeze aceste solicitări în mod echitabil, ținând cont de necesitățile în materie de flexibilitate ale angajatorilor și angajaților.
În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, elementele definitorii ale conceptului de "timp de lucru" constau din obligația de a fi prezent fizic în locul stabilit de angajator și de a rămâne la dispoziția acestuia în vederea prestării fără întârziere a unor servicii, dacă este necesar.

Complicitatea autorităților
Confederația Sindicatelor Europene (European Trade Union Confederation - ETUC) a salutat decizia Parlamentului Europei privind Directiva timpului de lucru, apreciind că acum va fi mult mai ușor de luptat împotriva angajatorilor care impun un timp de muncă excesiv de lung.
În România, potrivit articolului 111 din Codul Muncii, "Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Când munca se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi prelungită peste 8 ore pe zi și peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 săptămâni, să nu depășească 8 ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână."
În realitate, această prevedere, ca și multe altele din legislația muncii sunt încălcate copios, cu complicitatea autorităților. Munca extensivă, de 50 - 60 de ore pe săptămână, munca "la negru" și "gri", munca minorilor, munca de noapte a tinerilor sunt fenomene răspândite, fapt ce demonstrează că, în actuala formulă, Inspecția Muncii este inutilă.

Condamnat să încalce legea
Directiva europeană a timpului de muncă nu se poate aplica în shipping. Șe știe că navele sunt unități economice cu foc continuu, a căror bună funcționare, în condiții de siguranță, trebuie asigurată permanent. Echipajele lucrează 7 zile din 7, cel puțin 8 ore pe zi. Astfel că automat se depășește programul maxim de lucru, de 48 de ore. Mai mult, în practică, este necesar să se prelungească timpul efectiv de lucru până la 9, 10, 11 ore, pentru rezolvarea unor cazuri deosebite, în care nava este în pericol sau trebuie intervenit pentru salvarea vieții pe mare. Ce să mai spunem de faptul că navigatorii aflați în voiaj sunt la dispoziția comandantului și armatorului chiar și atunci când mănâncă, fac duș, sunt pe WC ori dorm. Ceea ce înseamnă că, potrivit definiției, timpul lor de muncă este de 24 de ore pe zi, timp de 7 zile pe săptămână. Indiferent ce măsuri ar lua armatorii, prin natura sa, shipping-ul este condamnat să încalce Directiva europeană a timpului de muncă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6854 secunde