Se anunță o adevărată bătălie pentru tichetele Rabla

668
2
2 min citire
Se anunță o adevărată bătălie pentru tichetele Rabla - programrabla-1343147115.jpg
Având în vedere numărul redus de tichete valorice alocat suplimentar
Programului Rabla - 15.000, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va încheia protocoale de distribuire cu un număr limitat de colectori/județ, indiferent de numărul total al colectorilor validați în urma analizării dosarelor depuse. Mai exact, fiecare județ, așadar și Constanța, va avea doar doi colectori în această a doua sesiune a programului, iar Capitala, 6. Un criteriu de selecție este, așa după cum au precizat și reprezentanții AFM, ordinea înscrierii colectorilor însă, pare-se, vor fi validați cei care mai degrabă au dat dovadă de "bună purtare". Așadar, neoficial, cel mai probabil constănțenii își vor putea duce la casat mașinile vechi la colectorul din municipiul Constanța și la cel din Năvodari, însă deocamdată nu se știe nimic sigur. Lista colectorilor selectați încă nu a fost afișată de AFM, chiar dacă sesiunea de validare s-a încheiat pe 18 iulie, așadar ieri nu se știa nici o dată exactă de la care va demara această a doua sesiune a programului și mulți se tem că autoritățile centrale așteaptă să treacă și referendumul, ca mai apoi să dea startul oficial.
Pregătiți documentele!
Interesul este, la Constanța, destul de mare. "Sună lumea de ne-a înnebunit, zi de zi! Foarte mulți oameni s-au interesat", a precizat reprezentantul firmei colectoare din Năvodari. Acesta a precizat că i-a îndemnat pe toți cei care au mers să ceară informații despre stadiul programului să rezolve cu documentația din timp, și asta deoarece numărul voucherelor este unul destul de mic. Doritorii au vrut chiar să facă o listă de așteptare, un tabel, însă colectorul din Năvodari nu a acceptat. "Ne-ar trebui cam 200 de tichete ca să se limpezească puțin situația", spune acesta. Făcând câteva calcule simple, fiecare colector va ridica de la AFM cel mult 170 de vouchere, asta în varianta în care toți colectorii din țară validați ar primi același număr de tichete.
Pentru a obține tichetul valoric, constănțenii trebuie să prezinte actul care îi atestă identitatea, precum și domiciliul sau reședința în România, eliberat de către autoritățile române, în termen de valabilitate, în original și în copie, certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în original și în copie legalizată, cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, în original și în copie legalizată sau actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în original, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului uzat, dacă aceasta există, nu rezultă anul fabricației, anul primei înmatriculări în România și/sau categoria autovehiculului uzat. În plus, nu trebuie să lipsească nici certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, eliberat de către autoritatea publică în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința proprietarul și este înregistrat fiscal autovehiculul uzat, în original, și nici certificatul de radiere din evidența circulației a autovehiculului uzat predat spre casare.

Comentează știrea

ion
25 iulie 2012
rabla

hotie la drumul mare. dupa 2 zile de inscrieri au aparut alte modificari cum ca primii 2 primesc tichete. ilegalitate la drumul mare. de cand cu noua conducere la afm numai ilegalitati si coruptie

mimisho
25 iulie 2012
masina furata

Dacia 1310 de culoare bej cu numarul d inmatriculare CT 22 AWR a fost furata de pe bulevardul Mamaia ,cine poate oferii informatii rog sa ma contacteze sau sa sune la 112..

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0353 secunde