Legea turismului:

Sezon estival cu forța, din mai până în octombrie

673
Sezon estival cu forța, din mai până în octombrie - b4c7931a23fe0f01396d7ee47fcbb457.jpg
Guvernul a aprobat, în ședința de duminică seară proiectul de lege a turismului, care a și fost trimis spre dezbatere și aprobare, în regim de urgență, în Parlamentul României.
"Era nevoie de o lege a turismului, pentru că reglementările referitoare la turism se regăsesc astăzi în nenumărate acte normative, emise de-a lungul mai multor ani, în așa fel încât este foarte greu să poți să-ți faci o imagine unitară asupra cadrului legislativ referitor la turism, lucru care se vede negativ în felul în care funcționează turismul românesc", a precizat ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea.
Deși, potrivit ministrului, "acest proiect este extrem de așteptat de industria de profil", totuși nu rezervă doar surprize plăcute. Din acest an, cei care desfășoară activitatea pe litoral, fie ei hotelieri sau orice alt agent economic, sunt obligați să țină deschis de la 1 mai și până pe 1 octombrie, atât cât durează sezonul estival. "Toți operatorii au obliga-tivitatea, sub sancțiuni ferme, de a avea deschisă activitatea pe durata acestui sezon", a anunțat Elena Udrea.
Nu toți hotelierii constănțeni sunt însă mulțumiți de faptul că vor fi obligați să țină unitățile de cazare deschise, indiferent de numărul turiștilor și de starea vremii. Nicolae Bu-covală, președintele Asociației Patronale Mamaia, care reprezintă interesele hotelierilor din stațiune, a precizat că, în cazul stațiunii Mamaia, legea se poate aplica fără nici o problemă, dar în sudul litoralului, nu. Așa cum a precizat și la Forumul de Turism care a avut loc la Constanța, în luna februarie, stațiunile ar trebui deschise etapizat deoarece nu toate pot atrage turiști încă de la 1 mai. Acesta dă exemplul Costineștiului, o stațiune pentru tineri care nu ar trebui deschisă la 1 mai, deoarece elevii și studenții intră în vacanță abia în iunie.
Vestea bună ar fi însă că hotelierii care se decid să țină deschis chiar și înafara sezonului estival vor plăti impozite mai mici. "Vom veni complementar cu o modificare la Codul Fiscal prin care îi sprijinim pe cei care țin deschis un hotel pe litoral mai mult de 6 luni", a precizat Udrea.
Ministrul crede că prin existența acestui interval de timp, în care agenții economici sunt obligați să-și desfășoare activitatea, nu doar turiștii vor avea de câștigat, ci și turismul, în general. "Sezonul pe litoralul românesc a ajuns să fie din ce în ce mai scurt și sunt operatori, nu toți, care deschid la mijlocul lui iunie, închid la 1 septembrie și nu îi interesează ce se întâmplă mai departe. Or, chiar și pentru un operator de turism care dorește să țină deschis mai mult este greu să mai ai turiști când toată stațiunea este închisă, iar singurul hotel deschis sau singura structură ar fi a celui care ar dori să o țină deschisă. Pe de o parte, ei spun că nu țin deschis pentru că nu vin turiști, pe de altă parte turiștii spun «noi am veni, dar nu este deschis litoralul»", a precizat Udrea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8223 secunde