Shipping-ul ține cu dinții la împărțirea navigatorilor pe caste

Marinăria a trecut prin schimbări uriașe în ultima jumătate de secol. Au apărut noi tipuri de nave, automatizările au pus stăpânire pe compartimentul mașini, iar com-puterul, internetul și sateliți au revoluționat tehnicile de navigație și sistemul de comunicații.

Unele funcții marinărești, precum cea de radiotelegrafist, au dispărut pur și simplu, iar altele și-au restructurat conținutul. Sub impactul schimbărilor tehnologice, talia echipajele s-a redus. Simula-toarele au devenit instrumente de bază în pregătirea navigatorilor, iar învățământul la distanță, prin intermediul internetului și al platformelor electronice, se pregătește să preia sarcina educației permanente.

Totuși, un lucru continuă să rămână neschimbat: împărțirea navigatorilor în ofițeri și nebrevetați. Aparent este vorba de două categorii profesionale despărțite prin nivelul lor de pregătire de bază. În realitate, avem de-a face cu două caste. Totul pe navă, inclusiv construcția ei, întărește această dihotomie socio-profesională fundamentală. Iar cel mai relevant exemplu este existența a două careuri, cel al ofițerilor și cel al marinarilor, care fixează granița socială din sânul marinăriei.

În ultimele decenii, ca urmare a democratizării sistemelor de învățământ, s-a deschis drumul nebrevetaților spre cariera ofițerească. Aceasta nu a erodat, ci a întărit diviziunea pe caste.

Piața shipping-ului nu este prea permisivă la trecerea nebrevetaților în elita ofițerească, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", profesorul dr. inginer Haralambie Beizadea, din cadrul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân". Armatorii, operatorii, comandanții navelor străine au mari reticențe la angajarea ofițerilor proveniți din rândul marinarilor.

În sprijinul atitudinii lor, aceștia aduc o serie de argumente socio-psihologice bazate pe experiență, pe exemple concrete. Un astfel de ofi-țer, spun ei, are întipărită în gena profesională mentalitatea de executant. Respectivul nu are inițiativă, nu își asumă responsabilitatea, așteaptă mereu instrucțiuni. Cineva trebuie să-i spună ce are de făcut, pentru că nu are capacitatea de decizie.

Un al doilea argument vizează modul de raportare a ofițerului la categoria nebrevetaților, din sânul căreia provine. În loc să-i considere subordonați, să le ordone, el îi tratează ca pe colegi. Pentru că nu reușește să-și exercite autoritatea, un astfel de ofițer devine neperformant, susțin armatorii.

În al treilea rând, angajatorii străini nu înțeleg ce înseamnă învățământul fără frecvență, practicat în România. Ei nu concep că pregătirea de ofițer se poate dobândi și fără să-ți freci coatele pe băncile facultății.

Câteva sute de nebrevetați români au obținut statutul de ofițer, dar numai 20% dintre ei au reușit să fie acceptați în noua poziție, din primul voiaj, afirmă Beizadea.

Iată două exemple edificatoare pentru cele prezentate mai sus. Un fost bucătar român a făcut greșeala să se întoarcă pe nava pe care lucrase înainte de a deveni ofițer. Comandantul străin l-a debarcat imediat, afirmând că nu îl poate accepta în calitate de coleg, în careul ofițerilor, pe cel care îl servise la masă, până atunci.

Într-un alt caz, comandantul l-a lăsat pe un ofițer român, fost nebrevetat, să greșească și să pună nava în pericol, în timp ce amândoi se aflau pe puntea de comandă. S-a dovedit că, într-adevăr, ofițerul nu era capabil să ia o decizie și că așteptase să i se spună ce trebuie să facă. Eroarea a fost raportată și fostul nebrevetat a fost dat jos de pe navă.

Cum pot fi evitate astfel de reacții de respingere? Respectivii ofițeri n-ar trebui să se întoarcă pe navele pe care au fost îmbarcați ca nebrevetați și nici n-ar trebui să se laude în fața angajatorilor cu activitatea lor anterioară. De asemenea, ar trebui să își schimbe mentalitatea și comportamentul, să-și însușească modelul cultural al elitei din care vor să facă parte.