Și-au repatriat rezervele de aur! Îl țineau la Banca Angliei de 70 de ani

Luni, 25 Noiembrie 2019
669

Articole recomandate

Polonia a repatriat circa 100 de tone din rezervele sale de aur, în valoare de aproximativ 18,3 miliarde de zloți (4,7 miliarde de dolari), depozitate la Banca Angliei, a comunicat, astăzi, șeful Băncii centrale poloneze, Adam Glapinski, transmite agenția DPA, consultată de Agerpres.

Polonia și-a păstrat cea mai mare parte a rezervelor sale de aur la Banca Angliei după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Aurul a fost repatriat în opt tranșe de câte o mie de lingouri fiecare. Acestea au fost aduse pe calea aerului pe aeroporturile din Varșovia și Poznan, fiind transportat ulterior către seifuri ale Băncii Centrale de pe teritoriul țării.

Banca Centrală a Poloniei deține în prezent rezerve de 228,6 tone de aur, din care 105 tone sunt depozitate acum în propriile seifuri, conform unui comunicat al instituției.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2376 secunde