Simulacru de grevă la "Oil Terminal" Constanța

1491
3
Compania "Oil Terminal" a intrat în Zodia Patimilor. În martie 2012, relele au lovit-o în valuri. Mai întâi, 130 de comisari ai Gărzii Financiare i-au luat la puricat gestiunile. Apoi, la solicitarea sindicatului reprezentativ, activitatea echipei manageriale

a fost trecută prin ciur și prin dârmon de corpul de control al ministrului economiei. Acum, are pe cap o… zurbă.

Începând din data de 12 martie 2012, ora 7, o parte dintre membrii Sindicatului "Oil Terminal" au întrerupt lucrul. Cea de a doua organizație profesională din unitate, Sindicatul Liber "Petrolistul", cu peste 400 de membri, se ține și ea în afara conflictului.

Conform buletinului portului Constanța, în danele operative ale unității se aflau două nave și câteva barje. "Marilena 2" era programată să descarce 4.992 tone de păcură, iar "Angelica AN" mai avea de încărcat până la 33.000 tone de păcură.

În primele momente ale programului de lucru, nu se cunoștea câți dintre cei 1.200 de salariați ai companiei participau efectiv la grevă.

La ora 9, directorul general Silviu Wagner, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că greviștii au încercat să împiedice operarea a două barje de către colegii care nu luau parte la conflict. A fost necesară intervenția conducerii executive pentru ca activitatea la cele două nave să continue.

La ora 13, în fața sediului administrativ al companiei a fost organizat un miting de protest, la care au participat aproximativ 100 de persoane, membri ai Sindicatului "Oil Terminal", dar și ai altor sindicate din cadrul Confederației "Cartel Alfa".

Aurel Gheorghe, președintele Sindicatului "Oil Terminal", a declarat pentru presă: "Noi am cerut o creștere de salarii de 3,4%, de la 1 aprilie. Ultima ofertă a conducerii a fost de 2%, de la 1 iulie. Înseamnă mult prea puțin, ținând cont de faptul că începând cu 15 februarie, pentru două luni și jumătate, a fost redusă săptămâna de lucru de la 5 zile la 4 zile. Tradus în bani, înseamnă o reducere a salariilor între 25% și 35%, în funcție de schimbul de lucru. Pe întreg anul este o pierdere de 5%. Domnul director ne oferă o creștere de 2% pe jumătate de an. Greva generală a fost declarată pe perioadă nedeterminată. Noi dispunem de un fond de grevă substan-țial și putem sta lejer în grevă timp de o lună. Le asigurăm participanților o indemnizație de grevă care să acopere pierderea de salariu. În schimbul I, circa 70% din personal este în grevă. Proporția se va păstra și în celelalte schimburi. Astăzi, a fost finalizată activitatea la o navă cu păcură. Am asigurat conductele după terminarea pompării, întrucât păcura e un produs congelabil și nu vrem să afectăm instalațiile. Facem operațiunile în continuare, suflăm conductele, recuperăm păcura. Sunt încă două nave cu benzină a căror operare am întrerupt-o. Livrările de produse spre țară sunt blocate în acest moment. Nu încărcăm nici în vagoanele de cale ferată, nici în mijloacele auto."

Participanții la miting au cerut creșterea cu 3,4% a salariilor și demisia directorului general.

Compania se află într-o situație economică dificilă. În data de 6 martie, directorul general declara următoarele: "Solicitările liderilor de sindicat nu pot fi susținute economic întrucât societatea înregistrează o scădere abruptă a producției și încasărilor. În primele două luni ale anului am înregistrat o pierdere de 33 miliarde lei vechi. Pentru luna martie se prefigurează o pierdere de 900 milioane lei vechi."

La ora 15,30, conducerea companiei a dat publicității următorul comunicat de presă, semnat de directorul general și șefa serviciului resurse umane, Liliana Mihailov:

"În urma verificărilor efectuate de serviciul resurse umane, din cadrul SC "Oil Terminal" Constanța, s-a constatat că astăzi, 12 martie 2012, sunt prezenți la serviciu un număr de 316 salariați. Dintre cei 316 salariați, 226 salariați își desfășoară activitatea conform atribuțiilor, iar restul de 90 salariați au optat pentru participarea la greva generală organizată de Sindicatul "Oil Terminal". În această situație, considerăm că  această acțiune dezordonată a circa 100 de salariați  nu întrunește elementele legale specifice unei greve și pe cale de consecință în SC «Oil Terminal» SA Constanța nu există grevă generală." 

Comentează știrea

alex
16 martie 2012
oil terminal

nu mai dezinformati opinia publica cu stiri mincinoase daca tot vorbiti spuneti adevarul " in greva au fost mai mult de 70% din angajati "mincinosilor !!!!!!!!

wagner
18 martie 2012
pt director

de ce a fost simulacru ,greva chiar sa tinut si a mai fost si legala!!!!!

petrolist
18 martie 2012
WIS

nu este prima data cand tita calin dezimformeaza la adresa oil terminal!!!!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Economie : "Oil Terminal", în pragul nebuniei
Pagina a fost generata in 0.2707 secunde