Astăzi, la ora 6,55, un număr de 130 de comisari ai Gărzii Financiare, de la mai multe secții din țară, au început un control de fond la compania "Oil Terminal".
Oamenii legii se află, la acest moment, în toate locațiile societății comerciale. Ei vor măsura cantitățile de produse din rezervoare și de pe conducte, vor verifica documentele de proveniență a mărfurilor și așa mai departe.
Din informațiile pe care le deținem, "Oil Terminal" are depozitate, în acest moment, circa 220.000 de tone de produse: motorină, benzină, păcură, bioetanol și sodă caustică. Mărfurile aparțin unor firme private, "Oil Terminal" asigurând serviciile de încărcare, descărcare din mijloacele de transport și de depozitare.
Controalele de acest gen nu sunt o noutate la acest operator portuar. În martie 2011, o echipă de control formată din comisari a Gărzii Financiare Constanța, vameși, polițiști și jandarmi au luat la puricat gestiunea companiei "Oil Terminal". Controlul s-a soldat cu descoperirea unor plusuri și minusuri în diferite gestiuni, concluziile raportului de control fiind contestate de companie.
Greva generală pe timp nelimitat, organizată de Sindicatul "Oil Terminal" și care ar fi trebuit să înceapă astăzi, a fost reprogramată pentru data de 12 martie. Amânarea le permite oamenilor legii să efectueze controlul. Coincidența alimentează suspiciunile că acțiunea de astăzi are în spate o sesizare venită din rândul sindicaliștilor.