Descoperire macabră în curtea Oil Terminal

1016

Articole de la același autor

Sfârșit tragic pentru un paznic al depozitelor Oil Terminal. Vineri dimineață, trupul său neînsuflețit a fost găsit într-un canal cu reziduuri petroliere, prins între țevi. Descoperirea îngrozitoare a fost făcută de unul dintre colegi, care s-a grăbit să anunțe autoritățile.

Zona a fost înconjurată de procurori și polițiști criminaliști, care au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a murit bărbatul. De asemenea, la fața locului a ajuns și un echipaj de pompieri, care a scos cadavrul din groapa cu reziduuri.

Potrivit anchetatorilor, din primele cercetări, s-a stabilit că Dumitru Dumitru, de 52 de ani, angajat la firmei de pază SC Premium SAS SRL, își încheiase programul joi seară, la ora 19,00. Ultima dată când a fost văzut a fost când a semnat de predarea turei, după care a pornit spre casă, spun polițiștii.

Ce s-a întâmplat însă în intervalul dintre plecarea sa și momentul în care a fost găsit fără suflare? Potrivit oamenilor legii, este posibil ca bărbatul să nu fi observat canalul și să fi căzut în gol, dar nu exclud nici varianta ca el să fi fost împins. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

Cazul este și în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța. "Facem investigații pentru a stabili dacă zona unde a fost găsit făcea parte din traseul obișnuit al bărbatului, pentru a afla care este situația canalului respectiv, dacă nu ar fi trebuit să fie acoperit. După ce vom afla toate detaliile vom stabili dacă este vorba despre un accident de muncă", ne-a declarat Marian Becheanu, inspector adjunct ITM.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3577 secunde