Așa numitului "plan managerial de urgență II" promovat de administrația româno - sud coreeană a companiei "Daewoo - Mangalia Heavy Industries" se lovește de o opoziție crescândă din partea Sindicatului "Navalistul".
Sâmbătă, 17 octombrie 2009, doar vreo 100 de sindicaliști au fost prezenți la mitingul de protest organizat în centrul Mangaliei, în fața Casei de Cultură. Chiar dacă ploaia care s-a abătut asupra orașului a făcut ca prezența la acțiunea sindicală să fie subțire, aceasta și-a atins scopul, apreciază Marin Florian, președintele organizației.
Opoziție în stradă și în justiție
Într-adevăr, mesajul sindicatului a reușit să fie cunoscut de public. Faptul că navaliștii din Mangalia au ieșit în stradă, arată că sunt nemulțumiți, că tensiunea socială din compania DMHI este în creștere și că sindicatul nu are de gând să stea cu mâinile în sân.
Comunitatea locală a putut afla în mod nemijlocit, din declarațiile făcute în cadrul acțiunii de protest, că la DMHI urmează se aplice măsuri sociale dure, ale căror victime vor fi doar angajații români, nu și cei străini ori subcontractorii.
"Ne declarăm împotriva trimiterii salariaților în șomaj tehnic. Modul în care conducerea companiei aplică această măsură este ilegal și discriminatoriu. Deja, am deschis o acțiune în justiție și am cerut suspendarea ei.
Până azi, sindicatul nu a primit lista celor 280 de lucrători români care urmează să fie concediați. Am aflat că se lucrează la ea și mai știm și cum anume. La momentul potrivit ne vom exprima părerea și vom formula propriile propuneri.
Noi am afirmat că există multe alte soluții. La fiecare întâlnire cu conducerea societății am solicitat ca șomajul tehnic și concedierile să înceapă cu subcontractorii și lucrătorii străini. Ne lovim mereu de același refuz, dar nu ne vom lăsa.
Există și alte soluții. Unii dintre lucrătorii indirect productivi, din cadrul serviciilor funcționale ne-au spus că în locul concedierii ori a șomajului tehnic preferă să treacă în producție. O parte dintre ei au calificări, prevenind din rândul muncitorilor. Alții s-au arătat gata să urmeze cursurile de reconversie profesională. Dacă totuși nu vor putea fi evitate, concedierile ar putea să scadă sub cota de 280. Există, deja, muncitori care au început să părăsească șantierul naval din propria inițiativă. Pe de o parte, ei sunt nemulțumiți de faptul că le-au scăzut veniturile, pentru că nu mai au posibilitatea să facă ore suplimentare. Pe de altă parte, au apărut oferte de muncă deosebit de atractive din străinătate. O firmă cunoscută din Galați a început recrutările pentru SUA, Norvegia și Dubai. Noi susținem că numărul concedierilor programate ar trebui să scadă cel puțin cu numărul celor care au demisionat de bună voie. Conducerea este, însă, de o cu totul altă părere.
Nu înțelegem de ce, în timp ce se plânge că are excedent de forță de muncă (românească, nu străină), compania continuă să facă angajări de personal indirect productiv" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Marin Florian.
Sindicatul a anunțat că va relua acțiunile de protest în stradă, atunci când se va îmbunătăți vremea, și că va deschide noi procese în justiție, în cazul în care se va trece la aplicarea politicii concedierilor colective.
În așteptarea schimbării
În companie circulă zvonul că președinția ei va fi preluată, din nou, de către un reprezentant al acționarului majoritar. După cum se cunoaște, Jae Bong Lee a fost ultimul președinte sud-coreean numit de "Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering" (DSME). La sfârșitul lunii iulie 2008, el și-a luat rămas bun, cu lacrimi în ochi, de la foștii colaboratori, după ce a fost demis. Lăsase în urmă o situație economico-financiară dezastroasă. Pierderile DMHI depășeau cu mult capitalul social subscris și vărsat.
Președinția companiei a fost încredințată apoi lui Vasile Iorga. Acesta ar fi trebuit să promoveze interesele statului român (acționar cu 49% la DMHI), care l-a propulsat în această funcție. Iorga nu a reușit să aducă schimbarea. Dimpotrivă, situația companiei s-a agravat, ajungându-se la actuala criză și la decizia de a sacrifica sute de locuri de muncă, dar numai din tabăra românilor.
Zvonul schimbării se bazează pe neputința actualului management de a găsi soluții la problemele grave ale companiei, fapt ce a alimentat așteptările angajaților ca acesta să fie schimbat. Pe de altă parte, oamenii au făcut legătura cu vizita delegației Ministerului Economiei în Coreea de Sud, care s-a întâlnit cu conducerea companiei "Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering", acționarul majoritar al lui DMHI.