Sindicaliștii din industria navală vor să se unească într-o singură confederație

3307
Sindicaliștii din industria navală vor să se unească într-o singură confederație - 6c489ad0aa78ee6e196e8406aea36aae.jpg
Peste un an, sindicatele din industria navală s-ar putea uni într-o singură confederație națională, cu peste 10.000 de membri – este concluzia întâlnirii de ieri dintre liderii sindicatelor din cadrul celor mai importante șantiere navale din România.

"Vrem să fim recunoscuți și pe plan intern, dar și în afara țării. Încercăm să aducem lângă noi și patronatele. Există asociația profesională ANCONAV, pe care vrem să o transformăm în organizație patronală, pentru a putea negocia noul contract pe ramură", spune Dede Perodin, președintele Sindicatului Liber al Navaliștilor (SLN) din cadrul Șantierului Naval Constanța (SNC), gazda întâlnirii.
Cele opt sindicate prezente ieri la Constanța au fost STX Tulcea, STX Brăila, Damen Galați, DMHI Mangalia, SLN Turnu Severin, SN Navol Oltenția, SN Orșova și SN Promex Brăila, plus reprezentanții SLN Constanța.
Liderii s-au pus de acord că o soluție mai bună ar fi realizarea unei confederații sindicale pe ramura "Metal", în care cei din industria navală să fie vârful de lance.
"Numărul de salariați din șantiere este destul de mic – în jur de 17.300, plus circa 8.000 de subcontractori. ANCONAV reprezintă 9 șantiere navale și 34 de firme de profil. În fapt, sunt o organizație patronală, dar nu se recunosc așa. Trebuie să găsim și alte grupuri din industria constructoare de mașini, să fim cât mai puternici. Altfel, inițiativa este nerealizabilă", consideră Ion Oană, președintele STX Tulcea.
Potrivit spuselor sale, șantierul va disponibiliza circa 700 de angajați, din 2010, urmând să rămână doar 2.200 – 2.300 de salariați, majoritatea membri de sindicat.
"Va fi greu de realizat, pentru că nu mai suntem atât de mulți ca în trecut. În orice caz, important este să fim o confederație a salariaților din firmele private. Fără bugetari, fără angajați din regii", spune Valentin Gheorghe, președintele sindicatului din cadrul Damen Galați.
Din 2010, șantierul din Galați va rămâne cu 1.700 – 1.800 de muncitori, din care 1.200 membri de sindicat.
"Este o diferență clară între membrii de sindicat din sectorul privat și bugetari. Nu degeaba s-au propus acum două salarii minime diferite, ceea ce este complet greșit", mai spune Valentin Gheorghe.
De aceeași părere este și Alexandru Gurgu, președintele STX Brăila: "De ce nu înțelege Guvernul că banii sunt făcuți de cei care produc ceva? Ei dau bani la ceilalți. În special acum, pe timp de criză, sunt de părere că trebuie să «suferim» în mod egal".
Șantierul Naval din Brăila a început anul 2009 cu o pierdere de 14 milioane euro, însă are mari șanse să termine anul pe zero, datorită unui contract mai mare, în care colaborează cu firme din Norvegia.
"Nu vom da afară oameni. Rămânem cu 2.600 – 2.700 de salariați, din care peste 2.000 membri de sindicat. Totuși, din 2010, sunt mari șanse să renun-țăm la toți subcontractorii", mai spune Alexandru Gurgu.
Sindicaliștii mai spun că problemele din sector sunt legate aproape exclusiv de criza din afara țării – armatorii, bancherii și contractorii străini, a căror cerere a scăzut semnificativ.
Liderii sindicali nu așteaptă prea multe nici din partea statului, care nu dă comandă de nave, orientându-se mai mult spre tancuri și avioane.

Ce au discutat sindicaliștii
1. Unirea lucrătorilor din ramura industriei navale și din alte activități conexe, indiferent de specificul muncii lor, într-o singură structură sindicală;
2. Transformarea ANCONAV din asociație profesională într-o organizație patronală și semnarea unui contract colectiv de muncă unic la nivel de industrie navală;
3. Promovarea relațiilor de colaborare și solidaritate cu organizațiile sindicale naționale și internaționale democratice;
4. Inițiativa legislativă în elaborarea sau modificarea actelor normative care privesc activitatea industriei navale și interesele socio-profesionale ale lucrătorilor din această ramură;
5. Restabilirea drepturilor legale ale membrilor în toate cazurile în care se constată că acestea au fost încălcate prin abuz, acte ilegale sau neîntemeiate;
6. Acordarea de asistență juridică sindicatelor din cadrul viitoarei federații;
7. Susținerea și urmărirea rezolvării revendicărilor sindicale prin interpelarea Comisiei Parlamentare;
8. Apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale membrilor de sindicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3134 secunde