Sindicatul "Romtrans" își pregătește ieșirea din FNSP

460
2 min citire
Sindicatul
Criza din Federația Națională a Sindicatelor Portuare începe să producă efecte. După congresul extraordinar din data de 6 februarie 2013, care a acutizat tensiunile din organizație, au apărut primele semne de "hemoragie". 
Începând chiar de ieri, conducerea Sindicatului Lucrătorilor Por-tuari din "Romtrans" a trecut la consultarea membrilor de sindicat în vederea retragerii din federație. "Până la această oră, 99% dintre cei cu care s-a discutat susțin desprinderea sindicatului din FNSP. Nu vom face o cerere în acest sens, dar nu vom mai plăti cotizația. După trei luni de neplată, federația va lua singură decizia să ne excludă" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Iulian Martinaș, liderul sindicatului. 
El a enumerat printre motivele acestei decizii: climatul existent la această oră în federație, faptul că aceasta nu își mai îndeplinește rolul pentru care a fost creată și majorarea cotizației pe care sindicatele trebuie să o achite către FNSP. 
"Deși nu figura pe ordinea de zi, în congres s-a pus în discuție și s-a votat măsura de majorare a cotizației de la 3,50 lei la 4,20 lei pe cap de membru de sindicat. S-a motivat că Federația Internațională a Transportatorilor ar fi solicitat creșterea cotizației pe care i-o plătește Blocul Național Sindical, care la rândul său i-ar fi solicitat FNSP o cotizație mai mare. În congres nu ni s-a prezentat solicitarea BNS. În urmă cu doi ani, cotizația a crescut de la 3 lei la 3,50 lei și nici atunci n-am fost de acord cu majorarea. Membrii noștri plătesc o cotizație de 11 lei la Sindicatul «Romtrans», din care 3,50 lei îi dăm la federație, care trimite, mai departe, 0,50 lei, la BNS. Acum, ni se cere să dăm aproape 40% din cotizațiile membrilor noștri la federație. Este prea mult. Oamenii întreabă, pe bună dreptate: ce face federația cu banii, în ce scopuri îi cheltuiește?" - relatează Martinaș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Noiembrie 2012
Stire din Economie : Cât de mare e corupția în porturi
Pagina a fost generata in 0.0376 secunde