SNC a lansat la apă tancul de produse petroliere și chimice "Histria Dione"

3940

Articole de la același autor

De la instaurarea stării de urgență, economia a avut parte doar de lovituri: sectoare întregi de activitate au fost închise, peste un milion de lucrători au fost trimiși în șomaj tehnic, sute de mii de IMM-uri au tras obloanele, prețurile medicamentelor, materialelor sanitare, dezinfectanților și alimentelor s-au umflat peste noapte, exporturile de produse agroalimentare au fost interzise, piețele de capital au intrat în picaj, iar moneda națională slăbește văzând cu ochii; într-un cuvânt: Apocalipsa.



Oh, ce veste minunată!


Așa cum milioane de români, prizonieri în propriile locuințe, duc dorul libertății și eu tânjeam după o veste bună din economie. Și iată că ea a venit înainte de Săptămâna Mare, chiar de aici, de la malul Mării Negre. Sâmbătă, 11 aprilie 2020, constructorii din Șantierul Naval Constanța au lansat la apă tancul de produse petroliere și chimice "Histria Dione".

Colosul din oțel, cu lungimea de 180 metri, lățimea de 32,24 metri și pescajul de 11,20 metri, este cel de al doilea din noua serie de nave de 40.000 tdw aflate în construcție la Șantierul Naval Constanța.

"După ce nava va fi armată, vor fi executate probele de cheu și de mare. Estimăm că livrarea va avea loc în prima jumătate a lunii august", a declarat pentru cotidianul "Cuget Liber", Radu Rusen, directorul general al Șantierului Naval Constanța.

"Histria Dione" este o navă foarte modernă, actualizată la noile cerințe privind protecția mediului și consumul de energie. Este un proiect dezvoltat integral de SNC, de la faza de concept până la cea de construcție, împreună cu alți colaboratori, printre care un proiectant german și Societatea de clasificare navală RINA. Armatorul și operatorul navei este compania Histria.

Dione (sau dios "divină") este numele purtat de patru femei din mitologia greacă antică. În traducere înseamnă "zeiță" și are aceeași rădăcină etimologică ca și numele Zeus. Există foarte puține informații despre cele patru nimfe sau zeițe care purtau acest nume. Una dintre ele era descrisă ca fiind frumoasă, fiind asociată cu apa sau marea și se spunea că e mama Afroditei, zeița grecească a iubirii.



461 de nave construite la SNC


Primul tanc de produse petroliere și chimice din noua serie, "Histria Atlas", a fost livrat în aprilie 2019, iar cea de a treia navă se află în faza de asamblare în docul uscat. În total, din această serie, sunt contractate șase nave.

Stimați cititori, seria precedentă de 21 de tancuri de produse petroliere și chimice de 41.000 tdw a fost un adevărat triumf pentru SNC. S-a numărat printre puținele proiecte sută la sută românești, de mare succes pe piața internațională, realizate de industria noastră națională, în ultimii 30 de ani. În 2008, tancul chimic de 41.000 tdw fabricat la SNC a fost declarat cea mai bună navă din categoria ei, de pe piața internațională.

În paralel cu lucrările de construcții noi, cei 1.000 de lucrători ai Șantierului Naval Constanța, din care 100 sunt vietnamezi, execută un volum important de reparații navale. De la începutul anului și până în prezent, sectorul de reparații a livrat 15 nave. În primul trimestru din 2020, ponderea construcțiilor noi a fost de 70% din totalul lucrărilor executate de compania constănțeană, iar reparațiile navale au reprezentat 30%.
În cei 127 de ani de existență, Șantierul Naval Constanța a construit și livrat 461 de nave, cu o capacitate totală de aproape 5 milioane tdw, din care 93 de nave, totalizând peste 2 milioane tdw, pentru piața externă. La acestea se adaugă un volum uriaș de lucrări de reparații executate la peste 5.500 de nave.

Lansarea la apă a tancului de produse petroliere și chimice "Histria Dione" marchează împlinirea a 45 de ani de când România a intrat în rândul constructorilor de nave de mare tonaj. Debutul a fost făcut în 1975, când Șantierul Naval Constanța a dat în exploatare mineralierul de 55.000 tdw "Tomis".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5414 secunde