Șoferii, obligați să-și echipeze mașinile cu anvelope de iarnă sau all season

681
Șoferii vor fi obligați ca, în perioada sezonului rece, să își echipeze mașinile cu anvelope de iarnă sau tip all season, în caz contrar urmând să fie sancționați cu amenzi cuprinse între 2.500 lei și 4.000 lei, a anunțat, aseară, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Obligația a fost introdusă prin ordonanța aprobată în ședința de ieri a Guvernului.
Ministrul a precizat că obligația anvelopelor de iarnă va fi valabilă de la începutul lunii noiembrie, pentru drumurile publice acoperită cu zăpadă, gheață sau polei.
"Definiția acestor anvelope este dată exact așa cum este în directiva europeană și fac specificația că include cauciucurile all season, cele care au fost foarte des invocate în dezbaterile publice", a spus Anca Boagiu.
În cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al celor de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, mașina trebuie echipată cu anvelope de iarnă pe axele de tracțiune și/sau să aibă montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
"Obligativitatea este pentru toate tipurile de autovehicule. Se face distincție în cazul autovehiculelor de marfă și a celor care au tracțiune, ele sunt obligate să fie dotate pe axele motoare", a explicat Boagiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2356 secunde