Spre țărmul cu cârciumi, spre portul cu crame

Pe mări necuprinse, corabia zboară
Cu vântul în vele, cu valul sub rame;
Se-avântă, se-avântă ca trasă de-o sfoară,
Spre țărmul cu cârciumi, spre portul cu crame.

O soarbe-orizontul și saltă mânzește,
Când-de pupă, de chilă un val a mușcat.
Ne-nfricat, căpitanul răcnește, răcnește
Un cântec de crâșmă, din gâtu-i uscat.

Ar vrea să se scalde ‘ntr-un râu de-alcooluri,
Sub cascade de votcă ’nsetatul corsar.
Albatroși se-avântă sub ceruri, în stoluri,
Călăreți pe-al furtunii nărăvaș armăsar.

Înotând printre ape de pânze, de vele,
Spânzurați în catarg, în catarg spânzurând,
Marinarii se-mbată cu pulberi de stele
Și-ar dori să zărească-un crâșmar apărând.

La timonă, pe puntea care valsează
Și rozând dintr-un țoi, de al setei pojar,
Visează cârmaciul, ca mine visează,
Să atârne în gabie un cârciumar.

Pe goale butoaie, în goale butoaie,
De sete simțind că îl mistuie focul,
În goale butoaie, pe goale butoaie,
Sughiță nostromul stuchindu-și norocul.

Pe mări necuprinse, corabia zboară,
Cu vântul în vele, cu valul sub rame,
Se-avântă, se-avântă, ca trasă de-o sfoară.
În gândul barbar, înecăm cârciumi, crame.