Poveste de iarnă

Cinstiți boieri, dați-mi de dușcă,
Nu vă zgârciți la udătură!
Când setea din rărunchi îmi mușcă,
Aș lua și Marea Negră-n gură.
Dați-mi să beau făr-de-amânare!
În schimb, plăti-voi cu-o poveste
Cu miez, piper, boia și sare:
Un dar pentru alese țeste!

Mă arde seceta prin vână,
Dar cu-n vin vechi o pun pe fugă.
De-mi stă butoiul la-ndemână,
Eu, la canea, fii-voi slugă.
Turnați pileală prin pahare
Și-un strop de carne în tingire!
La vinul de pe trei hectare
Se potrivește-o povestire.

Venit cu plutele pe apa
Ce-și taie printre munți cărare,
Pe unde-și paște mutu’ iapa
S-a pripășit un oarecare.
Mâncând și bând pe veresie,
Trudind cât oiștea de la droșcă,
El și-a-ncropit o prăvălie
Să-i vândă lumii piei de cloșcă.

Vremelnic încercat în toate,
E priceput să-ți spună firea.
Un sac de boli, să simtă, poate,
Scurtă și groasă-i e zidirea.
Creștin de Sfântul Nicolae,
Jupân Cocean e după tată,
Drac îi e soața, el de paie,
Iar plodul tot pe urme-i cată.

Strângând cureaua olecuță,
De gologani, punga-și despoaie,
Că-i sfârâie în tărtăcuță
Să-și ia o flintă și-o potaie,
Mârțoagă și un rând de țoale -
Din cele verzi pentru coclauri -
Vrând cărnuri aburind prin oale,
Dar și vânătoreștii lauri.

Ca ursul pe tăciuni zăbavnic
Și fără să mai ardă gazul,
El, cu plocoane la ispravnic,
Primi, pentru pușcoci, ucazul.
Plătind bacșiș pentru sminteală,
Și-a încropit harnașamentul,
Hai-hui spre marea pricopseală,
Porni, simțind, la cap, fermentul.

Și-a luat merinde-n sarsanale
Cât pentru-o nuntă și-o pomană,
Alice - câteva ocale,
Balsamuri, ierburi pentru rană,
Apă în poloboc și-un munte
De sare - bună la vânaturi.
El - încărcat - mergea în frunte,
Ai lui - ușori - mergeau pe laturi.

Ca la comedii sau paradă,
Ies megieși în porți, ciorchine.
Puștimea, ca un stol de pradă,
Pe urme, ață li se ține.
Și trec pe uliți, ca nomazii,
Jupân Cocean, ai săi și-o armă;
Podoabe de Crăciun au brazii,
Iar porcii, sub cuțit, fac larmă.

Ieșind din târg, pe scurtătură,
Presimt miros de codru-n nară
Și-o iau pieptiș, prin arătură.
În țintirim, ajung pe sară.
De viscol, negură și trudă,
Sub cetini, cred că-și află rostul;
De-a valma printre cruci asudă,
Clădind, de noapte, adăpostul.

Se tot căznesc, din ude ramuri,
Un foc vânătoresc să ardă,
Abia ținându-și jalea-n hamuri,
Toți, la suflat, pe rând, fac gardă.
Orbecăind, pe nemâncate,
Se culcă-n zloata ce se cerne,
Doar cruci și oase răposate
Având sub capete drept perne.

Abia scăpat de sub pahare,
Simțindu-și cimitirul frate,
Prin tabăra de vânătoare,
Groparul satului se-abate.
Și îndrugând vorbe bețive,
Bocancii clătinând stăpânul,
Fără temeinice motive,
Călcă peste Cocean - jupânul.

Crezând că ursu-i în spinare,
Din vânător fiind vânatul,
Jupânul sare în picioare,
Răcnind cu foc, ca apucatul.
Nevasta i-a zburat pe cruce
Și miorlăie precum o mâță,
Copchilul… parcă se tot duce,
Vițel zbanghiu, scăpat din țâță.

După atâta hărmălaie,
Gândind că dracii îl apucă,
Groparul peste câmp o taie,
Topindu-se ca o nălucă.
Cu-ncetul, ceata se reface
Ca luciul apei după hulă.
Răsplată, pe-o movilă zace…
Trofeu - a ursului căciulă.

Al lumii crainic să se facă,
Simțind că are datorie,
O cioară - martoră, pe cracă,
La legendara vitejie -
Prea emotivă fiind din fire,
Pe când să dea citire foii,
În semn de-aleasă prețuire,
S-a spârcâit pe toți eroii.

"Gata, ajunge cu vânatul,
Căci nu e bună lăcomia!"
Ținând să își impună sfatul,
Nevasta a preluat șefia.
Și, luând de-o aripă feciorul,
În gând cu dor de mahalale,
Plătind, spre târg a luat, cu zorul,
Căruța ce-i ieși în cale.
x x x
Jupânul își arată arta,
Târând silos calabalâcul,
De care își legase soarta,
Și, crăcănat, înțeapă smârcul.
Mergea, topindu-se în zare,
Stuchit de găinaț de cioară,
În cârcă cu un deal de sare
Și-un poloboc de apă chioară.