Stare de alertă în shipping-ul mondial

704
1
Stare de alertă  în shipping-ul mondial - staredealarma-1407345147.jpg

Articole de la același autor

Un marinar din Constanța, care a revenit dintr-un voiaj din Nigeria, la sfârșitul săptămânii trecute, a declarat, pentru "Cuget Liber", sub protecția anonimatului, că pe nava britanică cu care a navigat nu au fost luate niciun fel de măsuri de prevenire privind riscul de contami-nare cu Ebola. "Ni s-a administrat chinină împotriva malariei, dar nu ni s-a spus nimic despre Ebola, că ar fi ceva în Nigeria. Chiar am coborât pe uscat și ne-am plimbat în voie prin oraș. Nici la plecare și nici la repatriere, pe aeroporturi, nu ne-a întrebat nimeni de unde venim și dacă avem vreun simptom" - a relatat marinarul.

În numai câteva zile, situația s-a schimbat. Federația Internațională a Transportatorilor (ITF), Consiliul Internațional al Angajatorilor Maritimi (IMEC) și Camera Inter-națională a Shipping-ului (ICS-ISF) au transmis un comunicat în care se precizează că "sunt într-o continuă comunicare cu privire la gravitatea focarelor de infestare cu virusul Ebola, din Africa de Vest."

Cele trei organizații au căzut de acord că trebuie făcute recomandări drastice membrilor lor (navigatori, operatori din shipping și armatori), ale căror nave ajung în țările afectate de virus.

"Membrii noștri sunt rugați să ia în considerare aceste recomandări pe plan intern și să le adopte pe vasele lor, în regim de urgență:

1. Comandantul trebuie să se asigure că membrii echipajului sunt conștienți de riscurile, modul în care virusul se poate transmite și cum trebuie acționat preventiv;

2. Cerințele ISPS cu privire la asigurarea faptului că persoanele neautorizate nu au voie să urce la bordul navei trebuie să fie aplicate cu strictețe, pe întreaga durată a staționării navei în port;

3. Comandantul trebuie să trateze cu cea mai mare atenție acorda-rea oricărei aprobări de coborâre pe țărm, în porturile din țările afectate de virus;

4. Armatorul sau operatorul trebuie să evite efectuarea de schimburi de echipaj în porturile din respectivele țări;

5. După plecarea din port, echipajul trebuie să fie atent la simpto-me și să raporteze imediat orice simptom persoanei care se ocupă de îngrijirea medicală la bord."

În continuare, este transmis un documentar realizat de Organizația Mondială a Sănătății, care poate ajuta la informarea personalului de la bord și care cuprinde descrierea bolii, evoluția, simptomele și modul de transmitere a virusului.

La rândul său, Sindicatul Liber al Navigatorilor a declanșat campania de informare a marinarilor români. Pe site-ul organizației sunt prezentate informațiile necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii. 

Comentează știrea

!!!
7 august 2014
Titza-calin atotstiutorul...

Pai cum sta treaba Titza-calin , cu pseudonimul "nivel de radiatii" ?!? Nu spuneai tu despre "comitetul medical al navei" acum vreo 2-3 zile ?!?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0456 secunde