Susținere pentru construcția unui combinat siderurgic în portul Constanța

780
1 min citire
Grupul austriac "Voerst Alpine", liderul european în domeniul producției de oțel, intenționează să construiască un combinat siderurgic în portul Constanța. "Proiectul începe să se contureze" - afirmă Constantin Matei, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Construcția viitorului obiectiv industrial va ocupa o arie de 600 ha de teren, din care 120 ha, în portul Constanța, în zona fluvio – maritimă. Restul perimetrului va cuprinde o zonă situată pe teritoriul localităților Cumpăna, Lazu și Agigea, afirmă Matei.
"Vor fi 12.000 de angajați. Valoarea investiției este de 5 miliarde de euro. Proiectul prinde contur și din toamnă va deveni realitate. Investitorul vrea să pregătească personalul în două licee din Constanța. S-a luat legătura cu ele. Este de departe cea mai mare investiție din România. De unde vor găsi oameni? Îi vor atrage cu salarii bune. Se va realiza un memorandum la nivel guvernamental cu investitorul. Pentru Dobrogea este o investiție extrem de importantă, pe care o vom susține. Vom trage de investitor să o facă. S-a constituit o comisie la nivel interministerial pentru coordonarea tuturor acțiunilor legate de această investiție" – a declarat directorul.
Rămâne de văzut cum se va împăca acest proiect cu exigențele mediului și ale turismului din zona de sud a litoralului, dar mai ales cu criza acută de forță de muncă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde