Sute de mii de clienţi vor rămâne fără gaze şi energie electrică

908
Sute de mii de clienţi vor rămâne fără gaze şi energie electrică - sutedemiideclienti2-1626802902.jpg

Articole de la același autor

Guvernul pregăteşte anularea prevederii art.72, alin (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.70/2020. Este vorba despre ridicarea reglementării care a fost valabilă pe perioada stării de urgenţă, când operatorii de transport şi distribuţie nu aveau voie să debranşeze/deconecteze consumatorii de la reţea.

Actul normativ prevede ca în termen de 90 de zile, clienţii care nu şi-au plătit facturile la curentul electric şi nici la gazele naturale să găsească împreună cu prestatorii de servicii, soluţii pentru achitarea debitelor restante.

Din 15 mai 2020 când a intrat în vigoare OUG nr.70, peste 209.000 de gospodării nu au mai plătit facturile la energia electrică şi la gaze. Cifra datorată la sfârşitul lunii mai 2021 se ridică la aproximativ 249 milioane lei. Clienţii care vor fi deconectaţi nu vor putea încheia uşor noi contracte cu alţi furnizori, din cauza unor posibile garanţii majorate solicitate în cadrul noilor contracte de furnizare. De asemenea, astfel de clienţi finali nu vor putea fi preluaţi nici de către furnizorii de ultimă instanţă, motivat de deconectarea pentru neplata debitelor. Mai mult, în cazul în care vor identifica soluţii pentru plata debitelor restante, pentru reconectarea la reţelele de energie electrică şi/sau de gaze naturale, respectivii clienţi finali vor trebui să achite din nou taxa de racordare, conform legislaţiei în vigoare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3828 secunde