Tancul de produse petroliere și chimice "Histria Dione" a primit botezul
2702
Articole de la același autor
Ziua Marinei Române a fost prefațată de un eveniment remarcabil organizat la Șantierul Naval Constanța: lansarea la apă a tancului de produse petroliere și chimice "Histria Dione".
La ceremonia de pe cheul de armare, au fost prezenți o parte dintre cei ce i-au dat viață colosului de oțel de 40.000 tdw - ingineri, maiștri, tehnicieni și muncitori navaliști - echipajul navei, reprezentanți ai armatorului și operatorului navei - compania Histria Shipmanagement, precum și ai Băncii Transilvania – finanțatorul proiectului.
În debutul festivității, fanfara militară a cântat Imnul de stat al României. În cuvântul de deschidere, Radu Rusen, directorul general al SNC, a subliniat faptul că noua performanță a constructorilor de nave constănțeni, care a însumat peste un milion de ore de muncă, a fost obținută în condițiile pandemiei Covid-19 și a recesiunii economice.
Realizarea navaliștilor constănțeni a fost salutată prin scurte alocuțiuni de Daniel Albu – directorul general al companiei Histria Shipmanagement și de Cosmin Călin – directorul executiv pentru Marii Clienți Corporatiști din cadrul Băncii Transilvania. După datina creștină, Înalt Prea Sfinția Sa Todosie, arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba de sfințire a navei.
Onoarea de a boteza nava i-a revenit doamnei Dumitrița Bosânceanu, președintele consiliului de administrație al Șantierului Naval Constanța, care i-a urat "pruncului": "Vânt bun din pupa pe mările și oceanele lumii!"
"Histria Dione" este cea de a doua navă din această serie livrată de SNC. Cea de a treia se aflată în construcție, iar o a patra navă va intra în fabricație la începutul anului viitor.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 14 August 2020
Luni, 03 August 2020
Joi, 23 Iulie 2020