Tarom va economisi 650.000 de dolari pe an cu sistemul Winglet

194
2 min citire
Compania Tarom a trecut la implementarea sistemului Winglet pe toate cele patru aeronave de tip Boeing 737-700, din flota sa. Cele trei avioane de tip Boeing 737-800 sunt echipate din fabricație cu acest sistem.
Dispozitivele Winglet montate pe cele patru aeronave Boeing vor reduce consumul de combustibil cu 1.000 de tone pe an, echivalentul unei economii de aproximativ 650.000 de dolari. Cele patru avioane zboară, în total, aproximativ 12.000 de ore pe an.
Sistemul Winglet este un dispozitiv care se montează în capătul aripilor. El reduce rezistența la înaintare și îmbunătățește performanțele aeronavei echipate. Dispozitivul mărește raza de  acțiune a aeronavelor, viteza și altitudinea de croazieră.
El are un impact pozitiv asupra mediului, deoarece reduce consumul de combustibil al aeronavelor cu până la 3%, ceea ce înseamnă o diminuare a nivelului de emisii poluante în aceeași măsură. În plus, avioanele echipate cu astfel de sisteme au un impact fonic redus. La decolare, zgomotul este diminuat cu până la 6,5%.
Sistemele Winglet achiziționate de Tarom sunt furnizate de compania Aviation Partners Boeing  (APB) - lider mondial în producția, vânzarea și certificarea tehnologiei Winglet pentru avioanele comerciale. Aceasta a echipat cu aceste dispozitive peste 3.000 de aeronave Boeing din întreaga lume.
Începând cu data de 2 septembrie 2009, Tarom a deschis o nouă rută, care face legătura între București și Lyon. Compania a anunțat că vor avea loc 4 zboruri directe pe săptămână, de la București către Lyon, în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă, cu plecări din București la ora locală 13,15, sosiri la Lyon la ora locală 15,00 și plecări din Lyon la ora locală 16, sosiri la București la ora locală 19,45.
Pentru a marca deschiderea noilor zboruri directe către Lyon, Tarom a introdus tarife speciale, care încep de la 155 euro (toate taxele incluse).
Tarom operează în peste 40 de destinații de pe trei continente, care acoperă țări din Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Ea deține una dintre cele mai tinere flote din Europa. Aceasta este compusă din 26 de aeronave: trei aeronave de tip Boeing 737-800, patru aeronave de tip Boeing 737-700, patru aeronave de tip Boeing 737-300, patru aeronave de tip Airbus A318-111, două aero-nave de tip Airbus A310-325, șapte aeronave de tip ATR 42-500 și două aeronave de tip ATR 72-500.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0306 secunde