Taverna Sârbului a intrat pe "piața" nunților

610
2 min citire
Deși încă nu s-a încheiat sezo-nul nunților din acest an, cuplurile care au de gând să-și unească destinele în 2012, deja au pornit în căutarea salonului perfect pentru ziua cea "mare". Se știe că orice detaliu contează, așa că este nevoie de mult timp pentru a le pune pe toate la punct.
Din această toamnă, un alt restaurant de renume din Constanța, Taverna Sârbului, organizează astfel de evenimente speciale (bineînțeles și botezuri, sau orice alt eveniment festiv).
Capacitatea sălii este în jur de 200 de persoane, însă aceasta poate fi adaptată și la evenimente mai mici, ce nu necesită un spațiu atât de mare. Echipa restaurantului se poate ocupa de fiecare detaliu în parte, de la muzică, până la tort, dacă mirii nu au timp de așa ceva, ori pur și simplu nu vor să-și bată capul. Astfel, puteți renunța să mai căutați, dacă doriți acest lucru, o firmă care să se ocupe cu decorarea sălii, și asta deoarece Taver-na Sârbului are un astfel de colaborator. De asemenea, formația restaurantului este destul de apreciată, iar cei care au participat la evenimente la care aceștia au întreținut atmosfera spun că merită. Oricum, îi puteți vedea și auzi în fiecare seară, cu excepția zilei de luni, și vă puteți convinge și singuri.
Un alt capitol extrem de important, tortul. Și această "problemă" poate fi rezolvată de bucătarii restaurantului.
În ceea ce privește meniul, reprezentanții restaurantului spun că prețul mediu este de 200 de lei/persoană. Acesta ar putea conține, de exemplu, gustare, pește, sarmale, mix grill sau friptură de miel/porc, salată (vorbim de 200 - 300 de grame, pentru fiecare), la care se adaugă cafeaua, limonada, tortul, dar și toate celelalte băuturi alcoolice sau răcoritoare. Așadar, se merge pe principiul de "free bar". Petrecăreții pot alege orice doresc, dintr-o listă destul de generoasă: whisky, coniac, martini, lichior și multe altele. De ase-menea, și vinul este la discreție, fie el alb, roșu, rose, sec, ori demisec, la fel ca și berea, sucul sau apa.
Taverna Sârbului continuă seria de surprize plăcute pentru constăn-țeni, obișnuiți sau nu ai locului. În această seară atmosfera este întreținută de formația Azur, cea cu care au crescut generațiile anilor 70, dar care și acum, la mai bine de 30 de ani de la înființare, este la fel de iubită.
Tot luna aceasta, pe 30 septembrie, este rândul lui Ionuț Galani să întrețină atmosfera.
Pe lista de evenimente ce urmează să fie puse la punct, se numără, printre altele, și o seară turcească. În plus, deși mai sunt aproape trei luni până la Crăciun, reprezentanții restaurantului se pregătesc deja și pentru seara de ajun. Nu vor lipsi colindătorii, iar pentru cei mici se pregătesc multe surprize.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0591 secunde