Taxarea veniturilor din chirii se schimbă, de la 1 ianuarie 2024. Ce trebuie să știe proprietarii de locuințe închiriate

5258
Taxarea veniturilor din chirii se schimbă, de la 1 ianuarie 2024. Ce trebuie să știe proprietarii de locuințe închiriate - borealplusmainpicture-1703860244.jpg

Articole de la același autor

Taxarea veniturilor din chirii se schimbă, de la 1 ianuarie 2024. Veniturile din chirii aferente anului 2024 ar urma să fie taxate cu 10%, după deducerea unei cote forfetare de cheltuieli de 20%.


Persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi independente în sistem real. Astfel, indiferent de numărul contractelor de închiriere, aceşti contribuabili nu îşi vor mai putea deduce eventuale cheltuieli pentru stabilirea veniturilor impozabile, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă.


„În căutarea celor mai bune modalităţi prin care pot să-şi multiplice economiile, tot mai mulţi români se gândesc la investiţii prin achiziţionarea de proprietăţi imobiliare, cu scopul de a le închiria ulterior pentru a obţine un venit stabil şi previzibil.


Această opţiune este percepută drept foarte sigură şi chiar poate fi profitabilă pe termen lung. Există şi cazuri în care investitorii apelează la împrumuturi şi credite, ratele bancare fiind plătite tocmai din veniturile generate de închiriere, urmând ca după stingerea datoriei investitorii să devină proprietari”, arată EY, citat de Agerpres.


În context, consultanţii susţin că trebuie ţinut cont de faptul că pentru aceste venituri, persoanele fizice care deţin imobilele date spre închiriere datorează impozite care trebuie declarate şi plătite la ANAF în fiecare an.


Autorităţile fiscale au adus recent modificări majore privind taxarea veniturilor din chirii. Aceste schimbări sunt incluse în Ordonanţa de urgenţă 115, publicată în data de 15 decembrie 2023, intens mediatizată prin prisma unor schimbări fiscale importante pregătite de Guvern, prin care să asigure reducerea deficitului bugetar.


Potrivit acestor modificări, persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi independente în sistem real. Mai exact, indiferent de numărul contractelor de închiriere pe care le au în derulare, persoanele fizice nu îşi vor mai putea deduce eventuale cheltuieli pentru stabilirea veniturilor impozabile din chirii.


Conform sursei citate, veniturile din chirii aferente anului 2024 ar urma să fie taxate cu 10%, după deducerea unei cote forfetare de cheltuieli de 20%, fără a fi necesară justificarea acestor cheltuieli prin documente.
Practic, nivelul de impozitare este de 8%, aplicat la totalul veniturilor încasate anual de către proprietar.


În cazul veniturilor din chirii plătite de entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, impozitul ar urma să fie reţinut de către plătitor.


Impozit suplimentar pe mașini și locuințe de lux


De asemenea, este amintit şi faptul că autorităţile au introdus, prin Legea 296/2023, un impozit suplimentar, aplicabil de la 1 ianuarie 2024, pentru persoanele care deţin clădiri rezidenţiale situate în România, de peste 2.500.000 lei.










Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2593 secunde