A început etapa a II-a a START

Tinerii fără afaceri au cele mai mari șanse la finanțare

463
Tinerii fără afaceri au cele mai mari șanse la finanțare - e66292f43e32d3b92d2c00229a6afe55.jpg
Ieri a început etapa a II-a a programului START – depunerea online a planurilor de afaceri. Apelul de proiecte se încheie pe 7 august. Până atunci, pot depune dosare atât cei care au participat la cursurile EMPRETEC din prima etapă, cât și start-up-urile și tinerii care vor să înceapă un business. Singura diferență este că cei care au participat la cursuri vor primi un bonus de 25 de puncte la evaluare. În plus, cei care au luat parte la cursuri și nu depun planuri de afaceri vor trebui să achite o taxă de 1.000 lei.
"Punctajul maxim care se poate obține este de 35 de puncte. La punctaje egale, se va folosi regula «Primul venit, primul servit»", explică Dumitru Nancu, vicepreședintele Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM).

Cum se calculează punctajul
Persoanele fizice primesc șapte puncte la evaluare, cele mai multe. Urmează microîntreprinderile cu o vechime mai mică de șase luni (5 puncte), cele cu o vechime de 6 – 12 luni (3 puncte) și cele care activează deja de 12 – 24 luni (1 punct). Dacă solicitantul are o vârstă mai mică de 30 ani, va primi încă trei puncte. Dacă vârsta este cuprinsă între 30 și 40 ani, atunci solicitantul va primi numai două puncte. Cei care au participat la cursuri, au din start 25 de puncte. Restul participanților nu primesc niciun punct în plus.

Start-up-urile pot lua până la 120.000 lei
În cadrul START există două scheme de sprijin - cu sau fără credit bancar.
În primul caz, solicitanții vor primi o alocație financiară nerambursabilă în valoare de 49% din totalul cheltuielilor eligibile (maximum 60.000 lei/beneficiar). Restul de 51% va fi completat cu un credit bancar (41%, maximum 50.000 lei/beneficiar) și cu o contribuție proprie de 10%. Fără credit bancar, tinerii trebuie să contribuie cu 51% din valoarea totală a proiectului.
Din cei 810 tineri care s-au înscris la START, 177 au fost numai din Constanța. Bugetul alocat în 2009 de către minister este de 5 milioane lei, bani care vor fi folosiți, în cea mai mare parte, în etapa a II-a a programului - finanțarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de cursanți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7761 secunde