Tinerii fermieri din sud-estul țării au solicitat APDRP peste 43 de milioane de euro

192
Tinerii fermieri din sud-estul țării au solicitat APDRP peste 43 de milioane de euro - fondurieuropeneinagricultura-1343645760.jpg

Articole de la același autor

În cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanțare pentru măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), au fost depuse 7.971 de solicitări de finanțare de către tinerii fermieri români.

Valoarea totală a acestor solicitări de fonduri europene de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) se ridică la 272,3 milioane de euro. Așadar, alocarea de 120.886.096 de euro pentru această sesiune a fost depășită de peste două ori. Astfel, acordarea finanțării va fi decisă în urma selecției cererilor de finanțare în funcție de punctajele obținute de fiecare proiect în parte, au anunțat reprezentanții APDRP.

Pentru obținerea finanțării europene nerambursabile, tinerii fermieri au întocmit proiecte de investiții pentru înființarea sau modernizarea fermelor vegetale, a stupinelor dar și pentru creșterea animalelor.

Cele mai multe cereri de finanțare conforme au fost depuse de solicitanții de fonduri nerambursabile, din Regiunea 6 Nord - Vest. Astfel, aceștia au depus, la sediile Oficiilor Județene ale APDRP, 1.457 de proiecte, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro. Regiunea 4 Sud - Vest urmează Regiunii 6 Nord - Vest, cu 1.415 de proiecte conforme depuse, în valoare totală de 47,2 de milioane de euro. Pe locul trei, cu 1.214 de proiecte conforme depuse, cumulând 43,2 de milioane de euro, se află Regiunea 2 Sud - Est.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.295 secunde