Tinimtex: Colecțiile de toamnă - iarnă se vând ca pâinea caldă

2036
Producătorii par să fi venit la Constanța, la ediția de toamnă a Târgului Național de Îmbrăcăminte - Încălțăminte Tinimtex, cu marfă pe gustul și, cel mai probabil, și pe buzunarul comercianților. Încă de marți, cu o zi înainte de deschiderea târgului, mulți dintre aceștia se puteau lăuda că au vândut deja o bună parte din colecțiile de toamnă - iarnă. Producătorii cei mai norocoși (inspirați și cu un raport corect calitate - preț) au rămas chiar și fără 80% din marfa adusă la acest târg din Mamaia, care s-a deschis ieri, în jurul orei 10.00.
Printre standuri se văd și anunțuri de genul "nu vindem la bucată", tocmai pentru că respectivul producător a venit cu un scop clar: să intre în contact direct doar cu comercianți, pe de o parte, dar și să sondeze piața, pe cealaltă parte, având în vedere că vorbim despre cel mai mare târg de profil al anului 2011, din toată țara.

Tinimtexul este o ocazie numai bună și pentru constănțenii care vor neapărat să-și schimbe garderoba de toamnă - iarnă, sau doar să o mai îmbogățească. De la cămăși, pulovere, jachete și paltoane, la cojoace și căciuli din blană. Cel puțin în cazul ultimelor articole enumerate și cei mai pretențioși cumpărători (care pun accent îndeosebi pe calitate, dar și pe design) au de unde alege. Prețurile sunt, însă, pe măsură. De exemplu, doamnele care își doresc un cojoc mai deosebit trebuie să scoată din buzunar chiar și 1.500 lei - 1.600 lei și chiar mai mult. Prețurile scad însă și sub 700 de lei. De asemenea, pentru o căciulă de blană trebuie să plătească și câteva sute de lei.
Revenind la articolele mai de toamnă, jachetele costă, în medie, 170 lei, rochiile pentru acest sezon 150 lei, iar un pardesiu costă 250 - 350 lei.
Constănțenii găsesc în cadrul acestui târg, pe lângă îmbrăcăminte și încălțăminte, și lenjerii, decorațiuni interioare, produse cosme-tice și chiar bijuterii.
În plus, una dintre firmele prezente la TInimtex realizează haine de iarnă și pe comandă, așadar, cei care au propriile idei despre cum trebuie să arate o geacă sau un palton, sunt așteptați!
Tinimtex-ul poate fi vizitat până sâmbătă, între orele 10.00 - 19.00, iar duminică, între orele 10.00 - 16.00.
Expozanții vă așteaptă la Pavilionul Expozițional (parter - confecții textile adulți, iar la etaj - tricotaje, confecții, lenjerie, articole copii, dar și decorațiuni interioare), la Centrul de Afaceri EuroLitoral (situat vizavi de Pavilionul Expozițional, fostul Bingo Europa - confecții textile adulți, confecții piele și blană), la Doina și Victoria (marochinărie și încălțăminte).
Reamintim că, la această ediție de toamnă a Tinimtex, participă 310 fir-me din toată țara (producători în pro-porție de aproximativ 70%), care expun de o suprafață totală de 8.000 mp.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Septembrie 2011
Stire din Economie : Mâine începe TINIMTEX!
Pagina a fost generata in 0.509 secunde