- Domnule director, ce înseamnă Zilele Selgros?
- Evenimentul reprezintă o aniversare a magazinelor Selgros, care are loc în fiecare an. Cu acest prilej ne apropiem mai mult clienții, prin oferte speciale pentru revânzători sau prin demonstrații practice pentru gastronomi.
- Câți ani a împlinit magazinul din Constanța și care a fost evoluția sa în această perioadă?
- În cei șase ani de existență, magazinul nostru a prins o perioadă de creștere economică mondială, dar și una de recesiune. În dinamica vânzărilor sale, diferențele nu au fost mari. Evident, ne-am încadrat în tendința economică națională. Începând de anul trecut, magazinul a înregistrat o mică diminuare a desfacerii, dar este o scădere calculată și care se raportează strict la cifrele naționale.
- Care este dinamica prețu-rilor Selgros Constanța în această perioadă?
- Toată lumea a putut constata că prețurile noastre au scăzut, că au fost adaptate la situația de criză economică și la piața locală. Ținem cont de puterea de cum-părare a populației și de concu-rența tot mai acerbă.
- Odată cu venirea verii, vor fi mai multe legume și fructe pe piață, iar pe de altă parte va crește consumul, pe măsură ce numărul turiștilor va crește. Din păcate, puterea de cumpărare a unei părți a populației se va diminua, ca urmare a măsurilor de austeritate luate de guvern. În acest context, cum vor evolua prețurile alimentelor?
- Prețurile sunt în continuă scădere. Noi ne adaptăm permanent la fenomenele sociale din România, reducând marja comercială. Evident, ne raportăm și la concurență.
- De unde vă aprovizionați cu produse agroalimentare?
- Toți furnizorii noștri sunt români. Selgros se poate lăuda cu faptul că este o rețea de magazine care nu face importuri, care lucrează numai cu furnizori din țară. Avem un sistem centralizat de achiziții, bine pus la punct. Colegii noștri care se ocupă de acest segment al afacerii sunt foarte buni profesioniști, din moment ce reușesc să aducă produse românești la prețuri scăzute. Avem contracte pe termen lung, iar la fructe și legume, lucrăm direct cu fermierii. Toate magazinele rețelei noastre au cel puțin doi-trei furnizori locali. În cazul celui din Constanța, circa 30% din legumele și fructele pe care le desfacem provin din agricultura locală. În ceea ce privește produsele industriei alimentare, "Dobrogea" este cel mai mare furnizor al nostru, de făină și produse de panificație, "Argus" - în cazul uleiului, iar la lactate ne bazăm pe producătorii din Cumpăna, Topraisar și Constanța. De asemenea, avem furnizori locali de carne de vită și de porc. Acum, suntem în discuții pentru aprovizionarea cu carne de pasăre de la producătorii din județ. În momentul în care consumatorii cumpără din ma-gazinul Selgros Constanța, în mod indirect susțin agricultura românească în general și pe cea locală, în particular. Noi am promovat și o reclamă proprie, cu produse 100% românești.
- Care este relația magazinului dumneavoastră cu industria hotelieră de pe litoral?
- Avem contracte cu marea majoritate a hotelurilor și restaurantelor, pentru că suntem recunoscuți pentru calitatea produselor din carmangeria proprie. Suntem singurul hipermarket care este acreditat cu ștampila ovală pentru producția de carmangerie. Practic, putem să exportăm produsele noastre. Noi primim carcasă de porc și preparăm toate produsele. Nu suntem doar magazin, ci și o mică fabrică de produse de carmangerie, măcelărie, mezelărie. În medie, prelucrăm 8 tone de carne pe lună.