Traficul de mărfuri din portul comercial Odessa a scăzut cu 17%

484
< 1 min citire
În primele patru luni ale anului 2009, portul comercial Odessa a manipulat 9,98 milioane tone de marfă, cu 17% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului precedent. Compania motivează involuția prin descreșterea volumului de mărfuri lichide, cu 34,3%, până la nivelul de 4,309 milioane tone. Astfel, cantitatea de țiței operată a scăzut cu 57%, iar cea de petrol cu 62,1%. Au scăzut, de asemenea, cantitățile de mărfuri generale cu 28,1%, iar cele de mărfuri containerizate, cu 51,3%.
În schimb, a crescut volumul de marfă uscată vrac cu 130,4%, până la 5,67 milioane tone. În cazul minereului de fier, creșterea a fost de 312,1%, iar a cerealelor, de 131,7%.
Portul comercial Odessa ocupă o suprafață de 109,5 hectare. El poate opera, anual, 14 milioane tone de mărfuri uscate și 24 milioane tone de mărfuri lichide. În danele sale pot intra nave de până la 270 metri lungime și cu un pescaj maxim de 13 metri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0285 secunde