Ai zice că nici nu a fost vreodată criză – câteva zeci de oameni se înghesuie într-un parc auto de pe variantă, negociază, vociferează și pleacă, în cele din urmă, cu o mașină nouă, lăsându-i pe dealeri cu un rânjet mulțumit pe figură.
De la distanță, piața auto e pe val. Odată ce intri în parcul auto, lucrurile se schimbă dramatic. E vorba de mașini la mâna a doua, care nu sunt vândute, ci date la schimb. În lipsa banilor, piața de profil a ajuns, pentru prima dată în istorie, la esența comerțului – trocul.
"Oamenii nu se mai apropie de mașini noi, decât dacă au rable și un salariu mare. Chiar și așa, puțini se încumetă să intre într-un contract de leasing. Nici de mașini second-hand nu mai sunt bani, așa că singura soluție rămâne schimbul – dai mașina veche, dacă nu e chiar ultima rablă, mai pui 1.000 – 2.000 euro, și-ți iei alta, ceva mai bună", ne explică administratorul, în timp ce ne evaluează mașina adusă.
Este un Renault Espace, din 2007, care ar putea fi vândut și cu 12.000 euro, dacă ar avea cineva bani să-l cumpere. Încercăm să-l schimbăm cu un Mitsubishi Pajero, preferabil fără niciun cost suplimentar.
Omul n-are însă timp de pierdut. Oferta finală este Renault plus 1.500 euro pentru Pajero. Altfel, îl dă unui "prieten".
Cam așa trece fiecare zi. Banii nu se mai fac din vânzări mari, decât în rare cazuri, ci din microtranzacții, invenția secolului XXI.
"Chiar dacă avem zilnic clienți pentru schimburi, nu ne putem compara cu cei din vestul țării, care au un «trafic» uriaș de mașini, cele mai multe venite de afară", mai precizează patronul.
În primele cinci luni, înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 49%, în timp ce piața din UE a marcat o creștere de 2%, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Românii au înmatriculat 26.351 de mașini, față de 51.653 în perioada similară din 2009.
Țara noastră are cea mai mare scădere, fiind urmată de Ungaria (-46%), Bulgaria (-45%), Slovacia (-30%) și Estonia (-26%).
Diferența de 51% față de anul 2009 nu a putut fi însă compensată nici măcar prin vânzările în creștere de mașini la mâna a doua. În fapt, multe dintre mașinile SH sunt aproape noi, fiind recuperate de firmele de leasing de la clienții rău-platnici.