Turismul dobrogean poate fi relansat cu povești

421
Turismul dobrogean poate fi relansat cu povești - 9c55fc9137da8c77e2ee9b71a459d201.jpg
Cea mai interesantă poveste a zonei peninsulare a Constanței este cea a Catedralei Ortodoxe, afirmă Virgil Coman, directorul Arhivelor Naționale - Direcția Județeană Constanța.

"Piatra de temelie a fost pusă la data de 4 septembrie 1883 (actul de fundație aflându-se la Arhivele Naționale, la București). Deși a fost ridicat în doar câțiva ani, lăcașul de cult a fost sfințit abia în 1895. Motivul: pictura sa nu respectase canoanele Bisericii Ortodoxe Române. Prin urmare, a trebuit să fie refăcută pentru ca edificiul să fie sfințit și deschis credincioșilor.
Lucrările de construcție au fost executate cu bani publici, de la bugetul statului român. Autoritățile conștientizaseră faptul că românii ortodocși, al căror număr era în creștere, aveau nevoie de o cate-drală. Până atunci, ei frecventaseră biserica greacă "Metamorphosis", singura biserică ortodoxă din Constanța, de după 1878.
Regii României, familia regală și suita lor, numeroase personalități politice și culturale ale timpului, precum și vilegiaturiștii obișnuiau să viziteze Catedrala Constanței. Era greu să nu intri în acest edificiu care, la vremea respectivă, impunea prin măreție și domina zona. Și astăzi, numeroși turiști români și străini o vizitează.
În al Doilea Război Mondial, Catedrala Ortodoxă a avut foarte mult de suferit. Un proiectil rusesc a căzut chiar în altar și l-a distrus. Edifi-ciul a fost refăcut și repictat în 1951, cu bani de la bugetul statului și al primăriei. A fost resfințit și pus în valoare" - povestește Virgil Coman.
Această istorioară și multe alte povești ale edificiilor, străzilor și monumentelor Constanței și Dobrogei reprezintă un tezaur ce așteaptă să fie pus în valoare. Cu ajutorul lor, turismul va fi, fără îndoială, relansat.
Oriunde în lume, vizitatorii nu se duc să vadă doar edificii, monumente. Sunt interesați să afle istoria, poveștile lor. Turiștii vor să audă explicațiile ghizilor, cumpără pliante, prospecte, cărți, CD-uri și DVD-uri, care trec din mână în mână și atrag alți vizitatori.
"Constanța are povești extraordinare, dar care, din păcate, nu sunt valorificate în industria turismului. Cele mai interesante dintre ele sunt cele ale catedralelor și moscheelor, pe care, împreună cu Doina Păuleanu, le-am prezentat în două cărți. Cazinoul din Constanța are și el o poveste extraordinară, care ar merita un volum. Palatul Comunal, statuia lui Ovidiu, Casa cu Lei, hotelurile Palas și Carol I, Vila Șuțu și multe alte edificii din peninsulă au poveștile lor minunate. Toate acestea ar trebui puse cât mai repede în valoare și incluse într-un circuit turistic" - consideră Coman.
La nivelul Uniunii Europene, există astfel de proiecte de punere în valoare a poveștilor, a istoriei, pentru a spori atractivitatea obiectivelor turistice. De ce n-ar face-o și comunitățile din România?
"Astfel de proiecte ar putea relansa și turismul dobrogean. Istorici care să scormonească în arhive, după poveștile orașului avem destui. Materie primă există: documente, mărturiile arhivistice. Arhivele Statului sunt gata să sprijine orice proiect de punere în valoare a acestora" - a declarat Virgil Coman.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 25 Mai 2011
Stire din Economie : Așii manșei Thunderbirds
Pagina a fost generata in 1.8333 secunde