UE ia în calcul interzicerea ambalajelor din plastic la produsele pentru copii

186
< 1 min citire
Comisia Europeană ar putea interzice utilizarea ambalajelor din plastic care conțin substanțe chimice periculoase, în cazul alimentelor destinate consumului copiilor. Decizia ar urma să fie luată până la finele acestui an.
Europarlamentarul Petru Luhan a solicitat în scris Comisiei Europene să-și exprime poziția asupra unor studii recente care arată că multe ambalaje din plastic conțin substanțe chimice dăunătoare, precum DEHP și bisfenol A. "Aceste substanțe pot fi absorbite de mâncarea din interior, iar consumarea lor are urmări dăunătoare asupra sănătății copiilor. Am cerut Comisiei să furnizeze un punct de vedere asupra posibilității interzicerii ambalării în plastic a alimentelor destinate copiilor", a precizat europarlamentarul român.
Comisia Europeană a informat că, în prezent, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) împreună cu Agenția franceză de securitate sanitară a alimentației, mediului și muncii (ANSES) evaluează impactul acestor substanțe chimice asupra consumatorilor, iar o decizie în acest sens va fi luată până la finalul anului 2012.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde