UE se roagă de marii producători să coboare prețul țițeiului sub 100 de dolari pe baril

256
3 min citire
În mai puțin de un an, prețul țițeiului s-a dublat. În august 2007, la marile burse petroliere ale lumii, cotațiile urcaseră la 70 – 73 de dolari pe baril. Atunci, omenirea mai credea într-o minune; mai spera că scumpirile sunt trecătoare. Astăzi, când prețul tranzacțiilor petroliere nu mai coboară sub 130 de dolari pe baril, teama și revolta au luat locul îngrijorării și speranței.
Dependenți de petrol
Scumpirea explozivă a petrolului reprezintă o amenințare pentru omenire. Prețurile actuale nu pot fi suportate de categoriile sociale cele mai sărace, de sectoarele economice prea dependente de carburanți sau de țările în curs de dezvoltare.
Criza petrolului s-a adâncit și amenință să deregleze toate resorturile omenirii: mecanismele de producție și de piață, bugetele de familie și raporturile sociale, stabilitatea politică internă și internațională. Situația este într-atât de gravă încât guvernele și organismele internaționale își încep ziua de lucru cu problema țițeiului.
Din anii ´70, de la prima mare criză a petrolului, omenirea tot discută pe această temă. De vorbit vorbește mult, dar face prea puțin.
Ceea ce se întâmplă acum este cel mai dramatic semnal că s-a întârziat prea mult în a face schimbarea mult așteptată. Societatea este mai energofagă și mai dependentă de petrol decât acum un deceniu. Manifestă prea puțin interes față de tehnologiile de creștere a eficienței energetice și pentru sursele de energie alternativă și regenerabilă. Motoarele electrice și hibride sunt încă departe de ziua când le vor detrona pe cele cu ardere internă, de la bordul automobilelor, iar casele dependente doar de energia solară și eoliană rămân simple curiozități.
Soluții de criză
Prima reacție internațională sem-nificativă la noua criză aparține Uniunii Europene. La finele săptămânii trecute, Consiliul de Miniș-tri a analizat cauzele și consecințelor valului de scumpiri de pe piața petrolului și a schițat primele soluții.
Astfel, statele europene urmează să ia măsuri de atenuare a impactului prețurilor mari asupra populației sărace. Ajutoarele vor fi acordate pe termen scurt, astfel încât să nu se distorsioneze piața și aibă o țintă clară.
Comisia Europeană va propune, foarte curând, modalitatea de revizuire a directivelor privind taxele aferente energiei și eurovinietele. Va fi revăzut, de asemenea, Planul de acțiune 2006, privind eficiența energetică. Miniștri europeni consideră că trebuie adoptat rapid pachetul de măsuri privind schimbările climaterice și energia. Eforturile comunitare trebuie să ducă la creșterea randamentelor energetice și la economia de energie. Vor fi încurajate noile tehnologii, iar statele membre, Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții sunt invitate să sprijine investițiile casnice și industriale bazate pe resurse regenerabile și care duc la creșterea eficienței energetice.
Comisia va propune măsuri pentru creșterea competiției pe piața energetică, pentru modernizarea sistemelor de transport, inclusiv a celor bazate pe tehnologii alternative, pentru dezvoltarea automobilelor electrice, pentru creșterea transparenței piețelor petroliere, inclusiv în privința stocurilor existente.
Pe viitor, Comisia va trebui să monitorizeze evoluția prețurilor petrolului și ale bunurilor afectate de scumpirea carburanților.
Pe plan internațional, UE va încuraja dialogul dintre țările producătoare de petrol și cele consumatoare, pentru asigurarea mai bunei aprovizionări cu petrol, pentru creșterea investițiilor în explorare, producție, rafinare și în domeniul surse alternative de energie.
Predică în pustiu
Luni, Andris Piebalgs, comisarul european pentru energie, a avut o primă intervenție la summit-ul de la Jeddah (Saudi Arabia), unde le-a cerut atât țărilor producătoare, cât și celor consumatoare să adopte măsuri cu obiectivul clar de a coborî prețul barilului de petrol sub 100 de dolari. În opinia sa, soluția este următoarea: țările producătoare ar trebui să mărească atât livrările de țiței, cât și investițiile în noi capacități de producție; la rândul lor, țările consumatoare ar trebui să pună accent pe creșterea eficienței energetice; în al treilea rând, trebuie realizate stocuri atât de mari încât să descurajeze speculațiile de piață.
Rămâne de văzut câte dintre măsurile inițiate sau propuse de UE vor fi puse în aplicare și care va fi efectul. Un lucru este cert: fără participarea marilor jucători de pe piața energetică - producători, distribuitori și consumatori -, fără o acțiune coordonată, în aceeași direcție, omenirea nu va ieși din impas. Dar de câte ori în istoria sa, a dat dovadă de o așa voință politică și de unitate exemplară, încât să rezolve marile crize economice?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0305 secunde