Premierul Mihai Ungureanu a spus membrilor ONG, în discuția avută marți la Guvern, că la începutul lunii aprilie a transmis conducerii Chevron o scrisoare în care a solicitat desecretizarea contractelor companiei americane în România, pentru această procedură fiind nevoie de acordul ambelor părți.
"În discuția avută cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale, premierul a spus că, pe 4 aprilie, a transmis în mod oficial către Chevron o scrisoare în care solicită conducerii companiei americane acordul pentru desecretizarea contractelor și că așteaptă răspunsul lor pentru a putea face publice aceste contracte", au declarat agenției MEDIAFAX surse participante la discuție.
Chevron deține în România un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad și trei perimetre în județul Constanța.
La sfârșitul lunii martie, Guvernul a aprobat trei acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și Cevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele din județul Constanța, respectiv Vama Veche, Adamclisi și Costinești.
La începutul lunii aprilie, Tom Holst, managerul Chevron pentru România, a declarat într-o emisiune televizată că firma pe care o reprezintă nu are nimic împotrivă pentru desecretizarea anexelor contractului de atribuire a celor trei perimetre de exploatare a gazului de șist.
El a spus că inițiativa de a secretiza clauzele contractuale aparține statului român și nu companiei.
La rândul lor, reprezentanții Guvernului român au arătat că aceste contracte sunt secretizate conform legislației în vigoare, dar că pot fi prezentate public dacă există acordul ambelor părți.