Uniunea Europeană a pierdut "meciul" cu munca la negru

Comisia Europeană îi spune "muncă nedeclarată". Ziariștii românii au preferat să folosească în locul termenului neutru, cu conotație birocratică, altul cu încărcătură emoțională, care să răstignească fenomenul nu doar pe crucea legii, ci și pe cea a moralei. Dar nu diferențele terminologice au făcut ca ponderea muncii la negru să scadă la 11%, în rândul salariaților din țara noastră, și să urce la 27% în Danemarca și Olanda.

Europa, ai probleme?
Ultimul raport al Comisiei Europene arată că UE a cam pierdut "meciul" cu munca nedeclarată. Scorul general este de 11 - 0, în favoarea activității incriminate, adică 11% din lucrătorii comunitari au recunoscut că primesc salarii neevidențiate în scriptele angajatorilor și neimpozitate. Dimensiunea fenomenului este prea mare pentru a fi trecută cu vederea, obligând Comisia Europeană să recunoască faptul că munca nedeclarată a devenit o problemă gravă.
Fenomenul a fost studiat pe toate părțile, de la cauze până la efecte. Se cunoaște care sunt domeniile "îmbibate" cu lucrători la negru (serviciile casnice și sectorul construcțiilor), precum și faptul că în țările din sudul și estul Europei, munca nedeclarată realizează cel puțin 20% din PIB.
Experiența generală a demonstrat că impozitele mari aplicate salariilor, dar și lipsa sancțiunilor și controlului, stimulează creșterea numărului de lucrători la negru. În UE, media fiscalității aferente muncii este de 40%. Între 2000 și 2005, reducerea a fost de doar 1,2%. Pe de altă parte, flagelul a fost combătut , până acum, doar cu amenzi simbolice.

La noi, ca la nimeni
Noii membri ai UE, printre care și România, au contribuit la amplificarea fenomenului în vestul Europei, făcând export de lucrători ilegali. Pe de altă parte, în aceste țări, criza forței de muncă generată de migrația masivă a dus la creșterea numărului lucrătorilor înregistrați.
Comisia Europeană propune o strategie pentru prevenirea și combaterea muncii neînregistrate. Aceasta are în vedere: reducerea fiscalității aferente muncii, eliminarea birocrației la înregistrarea lucrătorilor, în special a celor sezonieri din agricultură, hoteluri și restaurant ori din serviciile casnice; cooperarea între inspectorii muncii și alte instituții la realizarea controlului; implicarea reprezentanților lucrătorilor și angajatorilor în lupta împotriva muncii la negru.
Cum va fi primită strategia comunitară la București? În chestiunea asta, Cabinetul Tăriceanu are o altă viziune. O demonstrează faptul că, prin adoptarea OG 96/2007, a legiferat munca la negru în porturile românești. Așa că nu trebuie să se aștepte nimeni ca Ministerul Muncii să își pună inspectorii pe urmele lucrătorilor ilegali ori să coopereze cu sindicatele și patronatul, pentru a combate dumping-ul social. Chestiile astea merg la alții din UE, dar nu țin în România.

Comisia Europeană îi spune "muncă nedeclarată". Ziariștii românii au preferat să folosească în locul termenului neutru, cu conotație birocratică, altul cu încărcătură emoțională, care să răstignească fenomenul nu doar pe crucea legii, ci și pe cea a moralei. Dar nu diferențele terminologice au făcut ca ponderea muncii la negru să scadă la 11%, în rândul salariaților din țara noastră, și să urce la 27% în Danemarca și Olanda.

Europa, ai probleme?
Ultimul raport al Comisiei Europene arată că UE a cam pierdut "meciul" cu munca nedeclarată. Scorul general este de 11 - 0, în favoarea activității incriminate, adică 11% din lucrătorii comunitari au recunoscut că primesc salarii neevidențiate în scriptele angajatorilor și neimpozitate. Dimensiunea fenomenului este prea mare pentru a fi trecută cu vederea, obligând Comisia Europeană să recunoască faptul că munca nedeclarată a devenit o problemă gravă.
Fenomenul a fost studiat pe toate părțile, de la cauze până la efecte. Se cunoaște care sunt domeniile "îmbibate" cu lucrători la negru (serviciile casnice și sectorul construcțiilor), precum și faptul că în țările din sudul și estul Europei, munca nedeclarată realizează cel puțin 20% din PIB.
Experiența generală a demonstrat că impozitele mari aplicate salariilor, dar și lipsa sancțiunilor și controlului, stimulează creșterea numărului de lucrători la negru. În UE, media fiscalității aferente muncii este de 40%. Între 2000 și 2005, reducerea a fost de doar 1,2%. Pe de altă parte, flagelul a fost combătut , până acum, doar cu amenzi simbolice.

La noi, ca la nimeni
Noii membri ai UE, printre care și România, au contribuit la amplificarea fenomenului în vestul Europei, făcând export de lucrători ilegali. Pe de altă parte, în aceste țări, criza forței de muncă generată de migrația masivă a dus la creșterea numărului lucrătorilor înregistrați.
Comisia Europeană propune o strategie pentru prevenirea și combaterea muncii neînregistrate. Aceasta are în vedere: reducerea fiscalității aferente muncii, eliminarea birocrației la înregistrarea lucrătorilor, în special a celor sezonieri din agricultură, hoteluri și restaurant ori din serviciile casnice; cooperarea între inspectorii muncii și alte instituții la realizarea controlului; implicarea reprezentanților lucrătorilor și angajatorilor în lupta împotriva muncii la negru.
Cum va fi primită strategia comunitară la București? În chestiunea asta, Cabinetul Tăriceanu are o altă viziune. O demonstrează faptul că, prin adoptarea OG 96/2007, a legiferat munca la negru în porturile românești. Așa că nu trebuie să se aștepte nimeni ca Ministerul Muncii să își pună inspectorii pe urmele lucrătorilor ilegali ori să coopereze cu sindicatele și patronatul, pentru a combate dumping-ul social. Chestiile astea merg la alții din UE, dar nu țin în România.