UPDATE - Trenurile care nu au plecat din stații după ora 07.00, reprogramate
CFR Călători a anunțat că, în urma protestului spontan declanșat miercuri de membrii unor organizații sindicale feroviare, trenurile care nu au plecat din stații după ora 07.00 vor fi reprogramate după ora 9.00, iar cele care au staționat pe traseu își vor continua drumul spre destinațiile finale.
"Pasagerii care și-au cumpărat bilete la trenurile afectate de protestul spontan și nu mai doresc să efectueze călătoria, pot solicita restituirea contravalorii biletelor achiziționate și neutilizate, conform regulamentului de transport pe calea ferată și reglementărilor în vigoare", a precizat CFR Călători, într-un comunicat de presă.
UPDATE - Protestul angajaților s-a încheiat, circulația trenurilor se reia
În această dimineață, între orele 7 și 9, transportul pe calea ferată a fost blocat de greva spontană a lucrătorilor din sectorul mișcare-comercial. Potrivit primelor informații, peste 900 de trenuri de călători și mărfuri au fost blocate în stații. Lucrătorii companiilor feroviare de stat, CFR Infrastructură, CFR Marfă și CFR Călători, solicită creșterea salariilor cu 10%, transport gratuit pe calea ferată pentru ei și familiile lor, îmbunătățirea condițiilor de muncă și renunțarea la măsura disponibilizării a 2.500 de lucrători de la CFR Marfă.
Din cauza acțiunii de protest, cinci trenuri de călători ce urmau să sosească sau să plece din Gara Constanța în intervalul 7 - 9 au avut întârzieri mai mari de două ore.