Vâlcov: "O soluție la creditele în franci ar fi..."

88
Vâlcov:

Articole recomandate

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, afirmă că o soluție pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanței din 2014 privind restructurarea împrumuturilor, denumită atunci "Electorata", act normativ care nu a atras până acum interesul băncilor și al debitorilor.


El a precizat, aseară, după întâlnirea cu oficialii BNR de la banca centrală, că sunt 75.412 de persoane fizice care au credite în franci elvețieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la șase bănci.

Ministrul a adăugat că discuțiile privind identificarea de soluții după creșterea bruscă a francului elvețian vor continua săptămâna viitoare.

Guvernul a aprobat în vara anului trecut o ordonanță de urgență pentru restructurarea creditelor care acordă persoanelor fizice o reducere fiscală dacă acestea beneficiază de scăderea dobânzii de către bancă cu până la 35% pentru o perioadă de doi ani.

Una dintre condiții este ca venitul persoanelor care solicită restructurarea să nu depășească 2.200 lei brut pe lună. Deducerea fiscală din venitul lunar impozabil a fost stabilită la 900 de lei și se aplică după perioada de doi ani de restructurare a creditului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 02 Decembrie 2014
Stire din Economie : "TVA va scădea la produsele bio"
Pagina a fost generata in 1.6755 secunde