"Web crawler" – un nou instrument de supraveghere a comerțului on-line

213

Articole de la același autor

Întrucât de la declanșarea pandemiei de coronavirus, consumul s-a reorientat către platformele de cumpărături on-line, s-au dezvoltat și noi instrumente pentru a proteja mai bine consumatorii care fac cumpărături on-line și pentru a scoate produsele periculoase de pe piață. Pentru a atinge aceste obiective, Comisia Europeană a lansat de curând un nou instrument de supraveghere on-line, denumit „web crawler” (robot de indexare), care va sprijini autoritățile naționale să detecteze ofertele online de produse nesigure semnalate în Safety Gate.

Acest instrument va depista și va include automat pe o listă toate aceste oferte, permițând autorităților de aplicare a legii să identifice furnizorul și să dispună retragerea efectivă a acestor oferte.

La nivel internațional, având în vedere relațiile comerciale puternice dintre UE și SUA și asemănările dintre cele două piețe, Comisia Europeană lansează un dialog informal privind protecția consumatorilor cu Comisia pentru siguranța produselor de consum din Statele Unite, pentru a consolida și mai mult cooperarea. Dialogul va viza dezvoltarea comerțului electronic, extinderea noilor tehnologii, globalizarea producției și a vânzărilor cu amănuntul și nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile de consumatori. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5636 secunde