Aprobarea tacită, arma de rezervă a bancherilor

Concurs Zeci de mii de contracte de credit ale constănțenilor s-au semnat singure

603
Zeci de mii de contracte de credit ale constănțenilor s-au semnat singure - 0c754e0ff9823222fd8e55815733d6e1.jpg

Articole de la același autor

Astăzi a fost termenul limită până la care băncile au trebuit să implementeze OUG 50 și să se alinieze noilor prevederi legislative din domeniu. Astfel, în
week-end, mii de români au luat cu asalt ghișeele băncilor pentru a intra în posesia actelor adiționale care operează modificările prevăzute în ordonanță.

Cei mai mulți au cerut noile contracte în speranța că ratele lor vor scădea, mizând pe isteria națională creată în mass-media și în cercurile politice privind noile îndatoriri ale băncilor.
Bancherii au încercat să profite și ei, la rândul lor, de faptul că noua ordonanță nu prevedea în mod expres obligativitatea de a-și anunța clienții pentru a semna actele adiționale. Potrivit legii, nesemnarea contractelor, până pe 20 septembrie, se consideră adoptare tacită din partea clientului. Astfel, potrivit repre-zentanților BNR, o bună parte din cele opt milioane de contracte aflate în derulare s-au semnat singure.
Practic, se consideră că românii care nu s-au dus până astăzi la banca de unde și-au luat creditul pentru a semna actul adițional sunt de acord cu noile clauze și condiții.

Băncile au lucrat și sâmbătă
În campania care se termină astăzi trebuie modificate 7,7 milioane de contracte, dintre care 1,5 milioane sunt contracte de credit.
Pentru că mulți români au aflat din presă de noua Ordonanță 50, deoarece banca nu i-a notificat, așa cum ar fi fost normal, în ultimele zile mii de clienți s-au prezentat la ghișeele unităților financiare, ceea ce a dus la aglomerație și mult stres. Pentru a găsi o rezolvare, majoritatea băncilor au avut deschis și întreaga zi de sâmbătă, în timp ce duminică doar câteva sucursale au lucrat cu publicul.
Pe acest fond, la Comisariatul Județean pentru protecția Con-sumatorului a plouat cu reclamații și sesizări la adresa băncilor. Practic, potrivit directorului Dionisie Culețu, reclamațiile s-au înmulțit considerabil în ultima lună, multe dintre ele fiind întemeiate. Majo-ritatea au vizat modul în care băncile au implementat OUG 50 sau clauze abuzive din contract. În urma controalelor, trei instituții financiare au fost amendate, cea mai mare sancțiune fiind de 10.000 lei.

Lege cu efect nedorit
Președintele Bancpost, Mihai Bogza, declara zilele trecute, în cadrul unei vizite la Constanța, că Ordonanța 50 a avut la bază o intenție bună, dar un efect nedorit pentru că a afectat și trecutul – contractele aflate deja în derulare. "O lege, chiar dacă e bună și textul ei e clar, tinde să fie citită diferit de fiecare. Mulți cred că ratele vor scădea considerabil, însă nu este așa. În plus, din cauza numărului foarte mare de contracte, numai noi având câteva sute de mii de credite acordate, există riscul ca în aceste zile, în iureșul de final, să se creeze anumite aglomerări la sediile băncilor", a precizat Mihai Bogza.

Instanța, singura soluție
Reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorului i-au sfătuit pe clienți să citească foarte atenți actele adiționale emise de bănci. Odată semnate, va fi foarte greu ca respectivele contracte să mai fie modificate. "Dacă semnează, însă apoi constată că are prevăzute în contract anumite clauze abuzive sau ilegale, atunci consumatorul trebuie să se adrese instanței de judecată pentru anularea actului. De asemenea, dacă banca dorește să aducă și alte modificări în contract decât cele prevăzute de Ordonanța 50, atunci trebuie să emită un alt act adițional, care să fie prezentat clientului. În actul adițional prevăzut de ordonanță nu pot fi introduse decât modificările respective: dobânda va fi raportată la ROBOR, EURIBOR sau LIBOR și o marjă fixă a băncii care nu va putea fi majorată pe toată durata derulării contractului, putând fi însă redusă; creditorul nu are voie să schimbe tipul de dobândă (din variabilă în fixă sau invers) și nici să majoreze rata dobânzii; banca trebuie să elimine din contract comisioanele care nu sunt permise de OUG 50/2010, cum este comisionul de risc, fără a adăuga altele decât cele prevăzute în ordonanță", a mai declarat Dionisie Culețu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 18 Septembrie 2010
Stire din Economie : Lăsați-o mai moale cu turismul la negru!
Pagina a fost generata in 1.9736 secunde